Categories: Fara bascalie

Dilemă de Paşte, cu Ilarie Voronca

Vă mărturisesc că uneori, pus în faţa unor probleme sau evenimente reale, nu reuşesc să le plasez pe locul potrivit. De fapt, nu-mi dau seama care este acel loc potrivit, dacă e treaba mea să le aşez într-o relativă ordine a importanţei. Am aşa, o dublă senzaţie de neadecvare, de luptător cu morile de vânt pentru cauze pierdute… De-a dreptul descurajator!
Am primit, pe 3 şi pe 4 aprilie, câte un e-mail de la acelaşi expeditor, o persoană pe care o cunosc şi o apreciez, un devean care merită fără rezerve apelativul de intelectual. E-mail-ul era un strigăt de ajutor, din fericire, nu referitor la persoana expeditorului, din păcate, referitor la un român de-al nostru, poet, Ilarie Voronca, naturalizat francez în 1938 şi mort la Paris în 1946. Ataşat e-mail-ului, o fotografie cu ceea ce a mai rămas din mormântul poetului, în cimitirul Pantin din Paris. Adică, mai nimic – placa aflată pe mormânt a dispărut, iar stela funerară de pe care numele poetului este şters s-a răsturnat pe mormântul vecin. Un strigăt de ajutor, însoţit de un buletin, prin care cei ce doresc pot dona o sumă pentru refacerea mormântului deteriorat şi plata taxelor aferente închirierii locului din cimitir.
Printr-o coincidenţă, mă preocupă activitatea jurnalistului Brunea-Fox, cel care a activat în revistele de avangardă 75HP şi Integral, ce apăreau între cele două războaie mondiale. Una dintre reviste, prima, a fost fondată chiar de Ilarie Voronca, la cea de-a doua, a colaborat. De precizat că în acea perioadă, România era perfect sincronă cultural cu Europa, ba chiar dădea naştere la curente artistice celebre – spre exemplu, mişcarea dada, iniţiată de Tristan Tzara. Spun asta, pentru a preciza în ce context am aflat câte ceva despre Ilarie Voronca.
Poezia nu mai e la prea mare căutare. Numele lui Voronca nu e nici el dintre cele mai cunoscute. Dar face parte din istoria literară a României, o istorie mult prea brusc şi violent întreruptă de venirea comuniştilor. Cât trebuie să conteze pentru un stat prestigiul oamenilor săi de litere, artă, ştiinţă etc.? Pe care dintre ei ar trebui să-i onoreze? De care ar trebui să aibă grijă chiar şi după moarte? Este Ilarie Voronca printre aceştia?
Recunosc, nu vreau să lansez dezbateri inutile şi stufoase despre atenţia acordată culturii, fonduri şi activităţi ministeriale. Nu cred că cineva se va repezi să ofere donaţii pentru nume căzute în uitare, desigur, necuvenită, dar asta-i viaţa. Totuşi, soluţii există.
Iată una dintre ele. Toate satele, prin fel şi fel de monografii auto-laudative, îi amintesc pe fiii lor meritorii. Ilarie Voronca s-a născut la Brăila, iar apartenenţa sa la literatura de avangardă este dincolo de orice echivoc. Oficialităţile din Brăila trebuie să fie primele care să-l onoreze postum pe poet, prin acoperirea costurilor aferente refacerii mormântului.
Aşa că am trimis e-mailul pe adresa Consiliului Judeţean Brăila şi a Direcţiei locale pentru cultură…

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Va multumesc pentru promptitudine. Si eu am trimis scrisoarea catre Ministerul Culturii care (pana acum), nu m-a invrednicit cu vreun raspuns. Cine stie, poate ca nici nu cunosc numele lui Voronca? Nu m-ar mira prea tare, stiut fiind modul in care se face selectia de personal la institutiile centrale. Dar sa nu ne pierdem speranta, poate ca totusi cineva, acolo sus, iubeste cultura romana si personalitatile care i-au purtat faima in Europa si in lume.
    Sa fim optimisti... daca mai putem.
    cu deosebita stima
    Grun G.

  • talangile vacilor au vrajit buruienile
    iarba isi inclina elegant trupul ca o dantuitoare
    sub stinca gusterul izvorului se trezeste
    viorile prunilor primesc arcusul vintului
    de departe vinatorul intirziat sperie pasarea ecoului
    dar in ugere funda norilor se desface
    anotimpul a primenit rochia zarilor
    si botul vacilor adulmeca muntii
    ca alte ugere
    ce steag laptele pentru descinderea noptii...
    acestea sunt citeva versuri scrise de Ilarie Voronca, nu ma erijez in critic literar, as fi penibil, dar demersul dvs va face onoare, din tineretea mea mi-aduc aminte si de un minunat vers in care spune ca"plugul face dragoste cu tarina/ o saruta, o musca/" nu pot decit sa va multumesc pentru demersul dvs.! Cristos a inviat! si multa sanatate! ar fi minunat sa gasiti intelegere la autoritatile din Braila...desi am dubii, dar sa fim optimisti...

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

13 ore ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

13 ore ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

o zi ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

o zi ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

o zi ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

o zi ago