Dezrădăcinare, cu fiţe

Naţional, naţionalism, grija pentru patrie, unicitatea românului, toate sunt subiecte fierbinţi, oriunde ai umbla prin ţară, în toate mediile sociale. E de bonton să ne exprimăm gălăgios dragostea pentru tradiţii şi istorie, dă bine în orice împrejurare. Dar e greu să şi demonstrăm aşa fierbinţi sentimente!
Ne-am obişnuit atât de mult cu duplicitatea trăirilor, încât aproape credem că suntem nădejdea naţiei. Mi s-a părut mereu curios cum românul stă şi argumentează, creştineşte, de exemplu, trăirile şi regulile societăţii deşertului şi pietrei cuprinse în Vechiul Testament, în condiţiile în care cei mai mulţi dintre noi nu am respirat niciodat, aerul înfierbântat dintre dune şi nu pricepem nimic din cadenţa subtilă a poeziei vieţii în deşertul semitic. Dacă acelaşi român este pus să spună ce simte când se află în mijlocul cetăţii dacice de la Sarmizegetusa Regia, cum înţelege legătura sa cu viaţa strămoşilor lui, intră în panică, nu ştie ce să spună. Un alt român vajnic ne poate povesti, înduioşător, ce puternică şi sfântă e viaţa în ashram-urile indiene, deşi cea mai depărtată ţintă spre care a călătorit e Peştera Bolii, dar nu-l emoţionează nicicum Valea Regilor din Munţii Orăştiei, în care vede doar un muzeu în aer liber.
Ei bine, tocmai de la această duplicitate, porneşte o „mândră” dezrădăcinare şi lipsa culturii naţionale din individ. Tocmai această duplicitate naşte dezinteresul multor hunedoreni pentru ceea ce e fundamental pentru ei: sunt locuitori ai celor mai sfinte teritorii istorice ale României.
Şi aşa se face că iubitorii Sarmizegetusei dacice sunt doar o mână de oameni, care nu dau prea mulţi bani pe deşertul semitic sau India vedică, teritorii şi suflet complet străine, dar se simt români în inima vechiului regat al lui Burebista. Dar, deşi sunt puţini aceşti cinstiţi căutători ai propriilor rădăcini, efortul lor ne scapă de blestemul istoric de a rămâne dezrădăcinaţi, simple marionete îmbrăcate în straiele peticite ale unor civilizaţii ai căror moştenitori sunt alţii. Poate ar trebui să fim scuturaţi cumva de fiţe exotice, pentru a redeveni români, dar asta nu se poate decât prin cultură, iar cultura am pus-o de mult la dos.