Categories: ActualitateFlash

Dezastru la concursurile de la Polițiile din județ

Sorina Popa

IPJ Hunedoara a scos la concurs mai multe posturi de șefi sau adjuncți, iar asta a arătat că unii oameni ai legii nu stau prea bine la capitolul pregătire profesională.

Invalidare
Rezultatele examenelor sunt, în unele cazuri, dezastruoase. Nu numai că nu au obținut note de trecere, dar au fost de râsul lumii. Au fost și situații în care candidaturile polițiștilor au fost invalidate, deoarece nu îndeplineau toate condițiile cerute. Așa s-a întâmplat la concursul pentru postul de adjunct al șefului Poliției Petrila.
La Biroul Rutier din cadrul Poliției municipiului Deva, au fost trei candidați pe post, doar unul a reușit să obțină nota 8,46, fiind declarat admis, față de alți doi colegi, care au luat 7,72, respectiv 5,20.
La examenul pentru funcția de adjunct șef al Poliției municipiului Lupeni, candida­tul a fost notat cu 8,02.
În cazul Biroului de Investigații Criminale de la Poliția municipiului Vulcan, șeful care a câștigat concursul a luat nota 8,35, fiind declarat admis.
Cel mai dezastruos rezultat a fost, de departe, cel de la concursul pentru postul de șef al Serviciului de Investigare a Cri­mi­na­lității Economice din cadrul IPJ Hunedoara. Trei candidați s-au bătut pentru funcția respectivă. Unul a luat 3, Liviu Lungu, altul 2,93, Adrian Ciocan. Cea care a luat nota cea mai mare, 6,70, este Alina Ciucean. Nici unul nu a trecut proba.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

22 de ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

22 de ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

22 de ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

2 zile ago