Categories: Actualitate

Dezastru ecologic pe Defileul Jiului

Jiul, cel puţin pe segmentul în care şi-a făcut defileu, a devenit o groapă imensă de gunoi a Văii Jiului, malurile sălbaticului râu fiind sufocate de deşeurile aruncate de firme şi localnici.
Considerat cel mai sălbatic râu din ţară, de către iubitorii de rafting şi alte sporturi extreme nautice, Jiul este şi un loc de vis pentru pasionaţii de pescuit la păstrăv şi lipan ori alţi răpitori. Doar că ambele categorii rămân cu un gust amar după ce ajung în Defileul Jiului. Malurile râului de o parte şi de alta sunt străjuite de deşeuri menajere ori de zdrenţele de la depozitele şi magazinele de second hand din Valea Jiului, care în loc să recicleze ceea ce nu pot vinde, le aruncă direct în albie ori pe maluri. Tone de gunoaie sunt purtate de apele Jiului de la Uricani şi până în Gorj, iar cei vinovaţi sunt rareori prinşi şi sancţionaţi. Ministerul Mediului  avea un program prin care dorea să limiteze poluarea pe Râul Jiu prin dezvoltarea la scară largă a unui centru de reciclare a deşeurilor textile de la depozitele de haine second hand, dar totul a rămas la stadiul de intenţie. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că sunt mulți poli­ti­cieni care stau într-un partid dar au afaceri cu…

17 ore ago

Bulina neagră

E.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată pentru încălcarea unui ordin…

17 ore ago

Bulina albă

Sorin Demeter, directorul Colegiu­lui Tehnic „Transil­va­nia” din Deva Pentru că școala pe care o conduce…

17 ore ago

Barajul de la Mihăileni, blocat definitiv de activiștii de mediu. Situaţia este critică, spune preşedintele Consiliului Județean

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a solicitat, ieri, întrunirea Comisiei de Dialog Social…

17 ore ago

Un hunedorean a vrut să-și ia viața. A fost salvat de polițiști

O intervenție promptă a po­li­țiștilor din cadrul Poliției Muni­cipiului Deva a făcut diferența între viață…

17 ore ago

Prietenie ruptă pentru 400 de euro

O femeie din Uricani a fost nevoită să-și dea vecina în judecată pentru a-și recupera…

17 ore ago