Categories: Actualitate

Devenii se iau la trântă cu criza

Nicolle Ebner

Prelungirea crizei economice pare să nu-i descurajeze pe deveni, din contră. Astfel, la Primăria Deva s-a înregistrat, şi în acest an, un număr considerabil de cereri de autorizare de noi societăţi comerciale şi persoane fizice.

Aproape 200 de noi firme înfiinţate

Dacă bugetele altor localităţi din ţară sunt afectate din cauza dispariţiei „en-gros” a societăţilor comerciale puse pe butuci de impozitul forfetar, la Deva, semnalele sunt încurajatoare. Directorul executiv al primăriei, Viorica Nicula, spune că, cel puţin în primul trimestru al anului, nu s-a înregistrat vreo scădere a veniturilor la acest capitol. La rândul lor, funcţionarele de la Biroul Privatizare nu se pot plânge că nu au de lucru. „În anul 2008, am eliberat 656 de autorizaţii noi pentru societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate (PFA), în 2009, numărul acestora a fost 724, iar în acest an, până în luna aprilie, am eliberat deja 167 de autorizaţii. Evoluţiile sunt îmbucurătoare şi cred că, până la sfârşitul anului, ne vom încadra cam în aceleaşi paliere”, a declarat Dana Pârvu, şef al Biroului Privatizare, din cadrul Primăriei Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

11 ore ago