Dascãlii hunedoreni ies în stradã

Nicolle Ebner

Nemulţumiţi de forma în care a fost adoptată noua Lege a Educaţiei, de modul în care decurg discuţiile la Guvern, precum şi de lipsa de transparenţă, sindicaliştii din sistemul de învăţământ cer demiterea ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

Continuă procedura de „îngheţare” a anului şcolar

„Noi, sindicatele, am cerut demiterea ministrului Funeriu, pentru lipsa de transparenţă de care s-a dat dovadă în adoptarea noii Legi a Educaţiei”, a declarat Paul Rusu, preşedintele Sindicatului din Învăţământul Preuniversitar (SÎP) din judeţul Hunedoara. Între timp, profesorii continuă formele de protest stabilite la nivel naţional. „Continuăm procedura de «îngheţare» a anului şcolar, pe care am demarat-o în luna martie. De o lună, profesorii din judeţul Hunedoara nu mai trec nici o notă în catalog. De asemenea, joi, 22 aprilie, în nici o şcoală din ţară nu se vor ţine cursuri, deci, nici în judeţul nostru. Dacă nu cădem la pace, la următoarele discuţii, anul şcolar este compromis”, menţionează Paul Rusu. Dascălii acuză reprezentanţii Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC) de faptul că propunerile lor nu se regăsesc în forma finală a noii Legi a Educaţiei. La cererea reprezentanţilor SÎP Hunedoara, vineri, la prefectură, va avea loc o întâlnire cu prefectul şi parlamentarii de Hunedoara de toate culorile politice. Potrivit noii legi, introducerea clasei a IX-a în învăţământul gimnazial va fi valabilă începând cu anul 2013, examenul de bacalaureat se va desfăşura, conform noilor normative, începând cu 2012, iar noile criterii de admitere la liceu vor fi aplicate din 2013.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

o zi ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago