Sport

Devenii, pe podiumul competiţiilor naţionale de kaiac-canoe

Nicolae Gavrea

Înfiinţată nu cu mult timp în urmă, secţia de kaiac-canoe de la CNS Cetate Deva aduce şi primele succese pentru sportivii legitimaţi la clubul devean. De altfel, rezultatele vin şi ca urmare a unui parteneriat cu Heidelberg Cement România, un parteneriat care va continua şi în 2018, prin care societatea mai sus amintită sprijină secţia de kaiac-canoe.

În acest an, cu eforturi reunite s-a reuşit construirea hangarului plutitor pentru şalupa donată în 2017, folosită în supravegherea antrenamentelor copiilor la baza de la Şoimuş.
Revenind la participarea sportivilor deveni în competiţiile naţionale, să menţionăm că recent s-a desfăşurat la Orşova Regata Porţile de Fier, unde CNS Cetate Deva a fost reprezentată cu succes, fiind cucerite opt medalii. Antrenorul Alexandru Mureşan, cel care îi pregăteşte pe tinerii sportivi deveni, s-a declarat mulţumit de aceste rezultate şi speră că elevii săi se vor remarca şi la apropiatele competiţii naţionale programate în calendarul competiţional al federaţiei.
La Orşova, cel mai titrat devean a fost Cristian Vuivan, care a cucerit mai multe locuri I la această competiţie. Astfel, sportivul originar din Republica Moldova, dar legitimat la CNS Cetate Deva, a cucerit medalii de aur în probele ce kaiac simplu 200 m şi în cele de kaiac dublu 500 m şi 1.000 m, unde a evoluat împreună cu N. Zaharia de la CS Nautic Banat.
Cristian Vuivan a urcat pe podiumul de premiere şi în probele de kaiac simplu 500 m şi 1000 m, unde s-a clasat pe locul secund şi apoi în proba de dublu 200 m, unde a evoluat în barcă cu acelaşi sportiv N. Zaharia, de la CS Nautic Banat. O medalie de argint au cucerit şi sportivii care au evoluat în proba de kaiac 4 – 1000 m.
De remarcat faptul că debutant fiind, tânărul cadet Alexandru Miheţ, la prima lui participare într-o competiţie nautică, a reuşit o bună performanţă clasându-se pe locul III, cucerind astfel o medalie de bronz în proba de kaiac 1.000 m.
În luna iulie, sportivii de la CNS Cetate Deva vor participa la o altă competiţie tradiţională organizată pe Lacul Cinciş, iar apoi vor fi prezenţi la Campionatele naţionale programate la Bascov-Piteşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Ca la grădiniță! Amintiri din copilărie: Liberalii și afișele lor prețioase

Campania electorală și-a deschis deja porțile spre scenă, iar primii artiști își fac apariția cu…

27 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele că un fost edil, care râv­nește iar la postul de conducător al…

29 de minute ago

Bulina albă

Ovidiu Furdui, primarul comunei Crișcior Pentru că a câștigat titlul de vicecampion european, cu echipa…

30 de minute ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce și-a…

31 de minute ago

Drogat, cu permis de conducere fals, a crezut că scapă de polițiști

Un bărbat din municipiul Hunedoara a fost condamnat la mai bine de patru ani de…

33 de minute ago

Ucrainienii care pot lupta în război fug în România

Poliția Română de Frontieră afirmă că, în acest an, s-a înregistrat o creș­tere a numărului…

35 de minute ago