Categories: Sport

Devenii „atacă” proiectul „Karate Kids”, în România

Ciprian Marinuţ

Un grup de sportivi de la Heian Deva va participa la selecţia pentru includerea în programul „Karate Kids”, care va avea loc săptămâna viitoare, în 30 septembrie.
Programul a fost lansat de Ministerul Tineretului şi Sportului în parteneriat cu Federaţia Română de Karate WKC. Obiectivele programului sunt popularizarea practicării sportului-karate în rândul copiilor şi selecţionarea copiilor cu deprinderi motrice bune şi îndreptarea acestora spre sportul de performanţă.

Educaţie prin karate
„Cei mai talentaţi sportivi ai clubului nostru se vor prezenta, marţi, la Cluj, la selecţia pentru includerea în acest program naţional. În cazul în care vor fi admişi, ei vor beneficia de susţinere pentru marea performanţă, iar orice sprijin de la MTS şi Federaţie va reprezenta un impuls extraordinar pentru ei”, a spus Marius Biji, preşedintele clubului Heian Deva. În baza acestui program, FRK WKC doreşte aducerea în sălile de sport a copiilor, educarea acestora pentru mişcare şi crearea unei baze de selecţie a viitoarei generaţii de karateka. În alt plan se urmăreşte dezvoltarea capacităţii copilului să întreprindă activităţi în mod independent şi dezvoltarea modului în care relaţionează cu ceilalţi. Prin practicarea karate-ului se formează o imagine pozitivă despre propriul corp, se dezvoltă atitudini valorizate de societate, iar copilul devine mai independent, învăţând să lucreze şi în echipă şi găseşte modele pozitive de urmat, toate acestea contribuind la formarea unei stime de sine pozitive. Creşterea numărului de practicanţi ai sportului – karate va atrage implicit creşterea performanţei la nivel naţional, european şi mondial. Selecţiile micilor viitori sportivi se vor face la nivel naţional în următoarele centre naţionale, în data de 30 septembrie 2014: Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Constanţa, Timişoara şi Satu Mare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ȘOFERI SCOȘI DIN TRAFIC ÎN URMA CONSUMULUI DE SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii rutieri au scos din trafic șoferii depistați la volan sub influența unor substanțe interzise.…

5 ore ago

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, VULCAN ȘI PETRILA AU INTERVENIT ÎN TREI CAZURI DE VIOLENȚĂ ȘI AMENINȚĂRI. AU FOST EMISE ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII

Polițiștii din județul Hunedoara au luat măsuri pentru protejarea victimelor în trei cazuri sesizate în…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

23 de ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

23 de ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

23 de ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

23 de ore ago