Deva nu va pierde bani din cauza proiectelor de regenerare urbanã întârziate

Natalia Bumbac

Reprezentanţii Primăriei Deva au explicat într-o conferinţă de presă cum stau lucrurile la capitolul proiectelor din fonduri europene implementate în municipiu. Asta, după ce într-o parte a presei locale şi pe reţelele de socializare au apărut informaţii că municipalitatea va trebui să achite din bani proprii lucrările, constând în sume de ordinul milioanelor de euro. Este vorba de proiectele de regenerare urbană, unele dintre ele încheiate sută la sută, altele fiind încă în execuţie.
„Vom recupera banii de la vinovaţi”
„Toate proiectele au termen de finalizare 31 decembrie, până atunci trebuind să decontăm cheltuielile 100 la sută. În şedinţa Consiliului local au fost aprobate patru proiecte în baza unor proceduri la nivel naţional, la cererea finanţatorului european. Stadiul de execuţie al proiectelor este între 78 şi 95 la sută, doar că suntem în întârziere la plăţile către constructori. Abia pe 31 decembrie vom putea spune dacă o parte din bani vor fi plătiţi din bugetul local. Bani pe care îi vom recupera în instanţă, conform clauzelor contractuale, dacă se va demonstra că lucrările nu au fost încheiate la timp din vina constructorilor”, a explicat Radu Dragomir, consilier în cadrul Primăriei Deva. Acesta a mai afirmat că administraţia locală a obţinut o prelungire a perioadei în care vor putea face plăţile către constructori prin contractul pe care-l au încheiat cu finanţatorii europeni. Radu Dragomir a spus că întârzierile pentru decontarea cheltuielilor sunt şi din cauză că firmele care au executat lucrările întocmesc eronat documentele în baza cărora solicită plăţile, fiind îndrumate să le refacă.
„Nu avem nimic de ascuns”
Totodată, primarul Petru Mărginean (foto) a ţinut să răspundă celor care acuză primăria de lipsă de transparenţă, arătând că toată activitatea administraţiei locale este reflectată de documente care sunt în deplină legalitate şi sunt publice. „Nu am vrut să răspund provocărilor unei părţi a presei locale, dar este de obligaţia mea să-i apăr pe colegii mei de mârlăniile şi de răutăţile unora. Răutatea este efectul secundar al prostiei, iar mercenari sunt peste tot şi în politică, şi în presă… Suntem de bună credinţă, nu avem nimic de ascuns. Pe site-ul primăriei există toate informaţiile privind activitatea administraţiei locale, toate Hotărârile CL, toate proiectele derulate de municipalitate după 2012”, a declarat Petru Mărginean. Acesta a mai spus că deşi unii se fac că nu văd, administraţia locală a reuşit să implementeze câteva proiecte importante în mandatul său. În capul listei se situează anveloparea termică a mai multor blocuri din municipiu, proiecte de pe urma cărora devenii beneficiază deja.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • In Dacia, ati implementat de nu le mai da de capat nici mesterul Manole. Primare, ne-ai lasat fara parcari !!!! Baaa, parca ai fi facut facultatea de smuls morcovi. Ai impresia ca lumea nu vede sau ca e proasta ? Care 96 locuri de parcare ? Cum le numeri ma ? Ca cetateanul turmentat ? Ai vazut cate masini puteau parca , inainte sa faci tu constructia p***i ? Ai zis ca vor creste preturile la apartamente, dupa ce termini proiectul. Ne jignesti inteligenta, primare ! Multora le vine sa se mute. Sa vii sa te plimbi pe promenada pulii, prin fata pe la Unicarm, Optica, Loto, Avicola si gardul scolii. Ba tarane, Dacia era un cartier aranjat si pus la punct. Ai venit tu sa ne futi toata zona. Cand o creste si gardul viu, n-o sa mai fie loc pe trotuare. Ati asfaltat noapte la temperaturi de aproape zero grade, cand stii bine ca sub 10 grade nu se toarna asfalt.

  • Alupigus, primare ! Asa este, ai stricat toata zona Dacia. Sa pui buda aia de 1 miliard de lei vechi, sa ne cacam in ea. Nu avem unde parca, trebuie sa parcam pe carpati, pe la lic auto, pe la mama dracului. Nu vrei sa vezi sau ai orbit de la cascaval ???????????? Baga-ti proiectul din Dacia , drept in anus. La fel si savantii aia de arhitecti. In 70, erau 3 masini, boule, in tot cartierul. Le-ai numarat in primavara, inainte sa te apuci de demolat ?? Sa ai parte de sarbatori, cum avem noi de locuri de parcare, nesimtitule. Nu te-ar mai rabda Dumnezo !

  • Aseara, tzapuiesul Cosmin Vasile, facea poze in cartier, sa se laude ca a pus beculete. Obraznic peste masura cu cetatenii

  • Cainii latra, ursul merge. Il doare la pedala pe primar de problemele oamenilor. Va agitati degeaba. Sanctionati-i la vot.

  • Chiar e bataie de joc ceea ce s-a facut in cart dacia, o spun si cei care au treaba in zona, in privintah parcarilor, nu doar locatarii cartierului. Pacat, incompetenta maxima din partea administratiei. Jos mafia marginean, mos, cosmin vasile etc.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago