Categories: Sport

Deva, gazda campionatelor naţionale de gimnastică pentru junioare

La finalul acestei săptămâni, cele mai bune gimnaste junioare din ţară îşi vor da întâlnire la Deva, unde va avea loc campionatul naţional individual. Competiţia se va desfăşura la Sala Sporturilor, mâine şi sâmbătă.

22 de cluburi prezente
Întrecerea este organizată de către Federaţia Română de Gimnastică, în colaborare cu Primăria municipiului Deva şi Sport Club Municipal Deva. Vor fi prezente în competiţie gimnaste de la cluburile CSM Arad, SCM Bacău, CSŞ Bârlad, CSŞ 2 Bucureşti, CS Dinamo Bucureşti, 7 Dinamo Bucureşti, CSA Steaua Bucureşti, CSŞ Steaua Bucureşti, CS Triumf Bucureşti, CSŞ Buzău, CSM Cluj, CSŞ Viitorul Cluj, Farul Constanţa, CSŞ 1 Constanţa, CSŞ Focşani, LPS Galaţi, CSM Oneşti, NC Oneşti, CS Petrolul Ploieşti, CSŞ Sibiu, CSŞ 1 Timişoara şi bineînţeles CNS Cetate Deva. Categoriile de concurs vor fi junioare I, junioare II nivel 3 şi junioare II nivel 4.

Două devence în concurs
Vineri, între orele 10.30 şi 12.00 va avea loc concursul de individual compus al junioarelor II nivel 3 iar între orele 16.00 şi 17.30, cel al junioarelor II nivel 4 şi junioarelor I. Sâmbătă, între orele 9.50 şi 11.00, se vor desfăşura finalele pe aparate. CNS Cetate Deva le va avea ca reprezentante în concurs pe Valentina Borca şi Iulia Jenariu, la junioare II, nivel 4 iar Carmen Ghiciuc şi Laura Jurcă, alături de Carmen Glăvan (Farul Constanţa), vor concura la senioare, în afara concursului. Din competiţie lipseşte Denisa Golgotă, cea mai bună sportivă a anului 2016 fiind în refacere după o operaţie. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

11 ore ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

11 ore ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

11 ore ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

11 ore ago

Polițiștii investighează un conflict între două minore, în municipiul Deva. O adolescentă a fost transportată la spital

Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict iz­buc­nit între două adolescente,…

11 ore ago

Amendat că a aruncat deșeurile în Parcul Natural Lunca Mureșului

În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această pe­rioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…

11 ore ago