Aurul Brad, deţinătoarea trofeului „Cupei României” la fotbal, faza judeţeană ediţia 2012-2013, a fost eliminată, ieri, din optimile actualului sezon al competiţiei. Trupa antrenată de Alin Gomoi a fost învinsă de CFR Simeria cu 3-2, după prelungiri, deşi condusese cu 2-0.
Meci nebun, gafe monumentale
Echipa din Brad, care a avut o vară performantă, ajungând până în turul al IV-lea al fazei naţionale, a început
în forţă meciul de la Simeria, dar apoi a pierdut, din cauza unor gafe de „cascadorii râsului”, după un final dramatic. Aurul a condus cu 2-0 prin golurile marcate de Vlad Alexandru (min. 27) şi Nedea (min. 30). CFR a revenit în joc prin golul semnat de D. Sîrbu, 1-2 (min.57). La scorul de 1-2, Aurul putea încheia conturile, dar Bănărescu a ratat un penalti. Ratările s-au răzbunat, iar feroviarii au egalat prin B. Buta în minutul 90+2. Imediat, în prelungiri, Iuga (min. 94) a înscris golul de 3-2 pentru CFR Simeria. Alin Gomoi, antrenorul Aurului, a pus eliminarea pe seama gafelor monumentale ale jucătorilor săi şi a unei erori de arbitraj. „La primul lor gol, a gafat Bănărescu, care apoi a ratat şi un penalti. La celelalte două goluri ale CFR-ului, portarul nostru, Ilea, a comis erori de cascadorii râsului. La 3-2 pentru CFR, noi am înscris şi golul trei, în urma unui corner, dar el a fost anulat eronat pe motiv de ofsaid”, a spus Alin Gomoi.
O altă surpriză la Teliuc
În duelul „ligilor”, derulat în cinci dintre meciurile optimilor, doar o echipă de Liga a V-a a reuşit să scoată din cursă o grupare din Liga a IV-a. Performanţa aparţine echipei Minerul Teliuc, care a dispus de Dacia Orăştie cu scorul de 4-0, în contextul în care oaspeţii s-au prezentat la meci cu juniorii. În celelalte partide, s-au înregistrat rezultatele: Cetate Răchitova – Retezatul Haţeg 0-2; Unirea Veţel – Şoimul Băiţa 2-4; Key Systemsro Ribiţa – Aurul Certej 0-3; AS Sântămăria Orlea- U. Petroşani 3-7; Victoria Călan – Gloria Geoagiu 2-0; Inter Petrila – Hercules Lupeni 1-2.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…