Destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat

Pe site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Transparenţă decizională, a fost publicat, în data de 09.01.2020, Proiect de ordin al preşedintelui ANAF pentru aprobarea procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare.

Motivul emiterii actului normativ şi propunerile proiectului de ordin se regăsesc în referatul de aprobare, astfel:

Prin Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare au fost modificate dispoziţiile privind direcţionarea unei sume din impozitul anual pe venit pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private.

Modificările legislative au vizat, în principal, următoarele aspecte:

  1. modificarea procentului din impozitul pe venit utilizat la calculul sumei pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult;

  2. posibilitatea virării sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pe venit către entităţile nonprofit/unităţile de cult care figurează în Registrul entităţilor/unităţilor de cult pentru care se acordă deduceri fiscale prevăzute la art.25 alin.(4^1) din Codul fiscal;

  3. exercitarea opţiunii privind susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult, prin formularul 230 şi pentru următoarele categorii de venituri:

• venituri din activităţi independente/activităţi agricole, impuse pe bază de normă de venit;

venituri din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, pentru care impozitul se reţine la sursă;

venituri din drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care venitul net se determină în sistem real;

venituri din cedarea folosinţei bunurilor, pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit.

În prezent, formularul 230 se utilizează doar de contribuabili care realizează venituri din salarii şi/sau din pensii.

  1. posibilitatea exercitării opţiunii privind virarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul datorat pentru aceiaşi beneficiari pentru o perioadă de cel mult 2 ani.

Astfel, distribuirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venitul datorat poate fi solicitată prin cerere pentru aceiaşi beneficiari pentru o perioadă de cel mult 2 ani şi va putea fi reînnoită după expirarea perioadei respective.

Având în vedere modificările legislative menţionate, prin proiectul de ordin se propun următoarele:

  1. aprobarea procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii;

  2. aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare utilizate în procesul de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private:

• 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat” şi „Anexa nr….la Cererea privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat”. Anexa se va completa de persoanele fizice care solicită direcţionarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual pentru susţinerea mai multor entităţi nonprofit/unităţi de cult, precum şi pentru acordarea de burse private;

Notificare privind destinaţia sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, pentru susţinerea entităţilor nonprofit/unităţilor de cult;

Referat de stabilire a sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult;

258 ”Decizie privind recuperarea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat, virată în mod necuvenit entităţilor nonprofit/unităţilor de cult”;

255 “Decizie privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private”.

În proiectul de ordin se regăsesc, în principal, următoarele:

  • aprobarea „Procedurii privind stabilirea sumei reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii”;

  • aprobarea modelului, conţinutului şi instrucţiunile de completare a unor formulare.

Prevederile actului normativ se vor aplica pentru direcţionarea de către contribuabili a unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul anual datorat pe veniturile realizate începând cu anul 2019, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii.

Prin excepţie, pentru contribuabilii care au realizat venituri din salarii şi asimilate salariilor, din pensii, precum şi din activităţi independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă, în perioada 1 ianuarie-31 martie 2019, inclusiv şi solicită direcţionarea unei sume din impozitul datorat aferent acestei perioade, sunt aplicabile prevederile Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 50/2019 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea de către organul fiscal central a sumei reprezentând 2% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult sau pentru acordarea de burse private, conform legii sau a sumei reprezentând 3,5% din impozitul anual datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit şi a unităţilor de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditaţi cu cel puţin un serviciu social licenţiat, în condiţiile legii, precum şi a modelului şi conţinutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din data de 15.01.2019.

Societatea TVG TAX AUDIT S.R.L.
Societate de consultanţă fiscală • Societate de audit financiar
email: office@tvgtax.ro

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Iulius Bedea, primarul orașului Simeria Pentru că a fost numit în funcția de președinte interimar…

4 ore ago

Echipa lui Sorin Crai pentru Hațeg! Votul nu e un voucher pentru diferite avantaje, ci o acțiune într-o întreprindere comună

Candidatul PSD la funcția de primar al orașului Hațeg, Sorin Crai (foto) nu se dezminte.…

4 ore ago

Bulina neagră

Petru Cîmpean, primarul comunei Certeju de Sus Pentru că nu a reușit să atragă fonduri…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun zvonerii de serviciu că se anunță schimbări mari de tru­pe într-o instituție de la…

4 ore ago

Procurorul care l-a anchetat pe Traian Berbeceanu, achitat definitiv. Va încasa 1 milion de euro, salarii restante

Dosarul „Berbeceanu”, cu inculpați din structurile BCCO și DIICOT Alba Iulia, a ajuns la final…

4 ore ago

Daune mai mici, tot atâția ani de pușcărie

Sentință definitivă în cazul tână­rului Claudiu Nițariu (foto), judecat pentru omor. Magistrații Curții de Apel…

4 ore ago