Categories: ComunitateFlash

Deşi suntem în plină criză, hai să râdem!

Nicolle Ebner
La nici o lună de la premiera mono-dramei „Cu pumnul în gură şi cu vălul negru pe ochi“, Teatrul Judeţean Hunedoara vine cu o nouă premieră pentru deveni. De data aceasta, este vorba de o comedie muzicală inspirată dintr-o farsă populară italiană. La Deva, premiera spectacolului „Farsa lui Paturini“ va avea loc mâine, 9 octombrie, la Casa de Cultură, de la ora 19.00.
De la farsa populară, la comedie muzicală
Este o întâmplare petrecută în secolul trecut, în suburbiile Romei. În centrul acţiunii se află avocatul Paturini, interpretat în travesti de către talentata solistă şi actriţă Roxana Olşanschi, personaj şiret şi capabil de orice compromisuri, care ajunge în criză financiară şi nu mai face faţă mofturilor soţiei şi servitoarei – care-i este şi amantă, personaje interpretate cu multă vervă de către Isabela Haşa şi Andreea Raica. „Am ales această farsă populară, pentru că am putut să o «mulez» pe structura artiştilor teatrului devean, familiari ai revistei şi comediei muzicale“, declară regizorul Mihai Panaitescu. Conducerea şi artiştii Teatrului Judeţean Hunedoara au ajuns la concluzia că acest mélange între farsa populară şi comedie muzicală – satiră a moravurilor acelei epoci, care este la fel de actuală şi astăzi, ca şi Caragiale sau Cehov, dar la alt nivel de percepţie, este cel mai bun tonic în momentul de faţă, pentru iubitorii teatrului. Regia artistică, scenografia şi adaptarea scenică aparţin lui Mihai Panaitescu, producător în cadrul Teatrului Judeţean Hunedoara.
De fapt, aflat în plină reformă „fizică şi psihică“, Teatrul Judeţean Hunedoara şi-a redeschis porţile, în luna septembrie, pentru stagiunea 2009-2010, chiar cu piesa „Farsa lui Paturini“, numai că premiera a avut loc în cadrul Festivalului Medieval „Cetăţi Transilvane“, ce s-a desfăşurat la Sibiu. Mâine, este rândul devenilor să vadă spectacolul, în premieră.
MesagerulHunedorean

View Comments

  • ne bucuram nespus ca a reinviat teatrul de din Deva , dupa dezastrul facut de fostul director ,,Ungureanu'' ... acum chiar vom merge cu drag la tatru

Recent Posts

PREVENIREA CRIMINALITĂȚII – PRIORITATE PERMANENTĂ A POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI

În contextul preocupării constante pentru creșterea gradului de siguranță al comunității, Inspectoratul de Poliție Județean…

52 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A vrut să facă o baie de mulțime, să revi­ta­lizeze puțin prezența în regiune a…

22 de ore ago

Bulina albă

Dionisie Ardelean, din Petroșani Pentru inițiativa de a înființa un punct de colectare vestimen­tară, unde…

22 de ore ago

Bulina neagră

Gavril B., din Petroșani Pentru că a fost condamnat la închisoare pentru mai multe furturi…

22 de ore ago

Traficant de droguri din Lupeni, prins cu două kilograme de cannabis

Individul din Lupeni pusese la cale o tranzacție pentru un nou cumpărător, fără să bănuiască…

22 de ore ago

Ce spune garderoba ta despre tine? Piesa vestimentara care nu minte niciodata

Anul acesta aduce o redescoperire a simplicitatii in moda masculina. Dupa ani de experimentare cu…

22 de ore ago