Categories: Sport

Derby cu scântei

Ciprian Marinuţ

Echipa Avantaje II s-a impus cu 3-1 în meciul cu Alfa Team Cristur din etapa a 14-a a Campionatului „RealSport” de Fotbal Amatori, după un meci aprig disputat, al cărui verdict a stat sub semnul întrebării până aproape de final.

Sacrificiu victorios

Recunoscute ca echipe de top ale Campionatului „RealSport”, Avantaje II şi Alfa Team Cristur au demonstrat încă o dată că merită un loc în SuperLiga competiţiei. Ambele combatante au etalat un fotbal de calitate, cu atacuri meşteşugit construite, cu agresivitate şi combativitate în defensivă şi cu o dorinţă mare de victorie. Fiecare echipă şi-a trecut în cont câte o bară în debutul partidei, Alfa Team fiind aproape de gol prin Vârlan (min. 5), iar Avantaje II prin Tomescu (min. 8), care a deviat în propria bară. Seria barelor a fost continuată de G. Constantin (Avantaje, min. 20), care a lobat elegant peste portar, însă a lovit transversala.

Fotbalul a fost pus în umbră de contestaţii la adresa arbitrajului, Alfa Team solicitând eliminarea lui Răducănescu (min. 18, pentru fault dur) şi penalty la acelaşi jucător, în minutul 22. Tot Alfa Team putea deschide scorul, însă Kutyfalvi a tras peste de la numai doi metri de poarta goală. Ocaziile ratate s-au răzbunat, iar „zvârluga” G. Constantin a marcat două goluri în minutele 24 şi 28, oarecum contrar cursului meciului. Alfa a reacţionat cu furie şi a asediat careul advers, însă doar Şiklodi (43) a reuşit să îl învingă pe portarul Stanciu, 2-1. Pe final, Avantaje II a jucat la sacrificiu şi a rezistat asediului, în ciuda accidentărilor a doi-trei jucători şi chiar a reuşit să marcheze pe contraatac golul de 3-1, prin Apostol (min. 47).

Duel aprig între marcatori

Lupta pentru premiul pus în joc pentru cei mai eficienţi marcatori a fost foarte palpitantă în această rundă. Cinci jucători au reuşit să marcheze mai mult de patru goluri, însă cel mai eficient a fost Cristian Ciobanu (FC Săgeata Bar), care a înscris de şase ori în partida cu Sporting Deva. Pe locurile următoare în topul celor mai eficienţi jucători ai etapei s-au clasat Gigi Ştefan (FC Cristur, 5 goluri în partida cu Vulturii), Claudiu Blăjan (Bamboo, 4 goluri în meciul cu Boromir), Cristian Lechinţan (FC Săgeata Bar, 4 goluri în meciul cu Sporting) şi Daniel Cioroagă (Primavera, 4 goluri, în meciul cu Gladiatorii). Golgheterul etapei a câştigat o diplomă şi o spălare gratuită a maşinii personale la spălătoria „Frederiko Car Wash”.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Șofer fără permis, aflat sub influența alcoolului și cu mașină neînmatriculată, reținut de polițiștii din Lupeni

Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…

6 ore ago

INTERVENȚIE A POLIȚIȘTILOR DIN HUNEDOARA ÎNTR-UN CAZ DE VIOLENȚĂ DOMESTICĂ

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…

o zi ago

ACȚIUNI AMPLE ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU MENȚINEREA ORDINII ȘI SIGURANȚEI PUBLICE

Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…

o zi ago

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

2 zile ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

2 zile ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

2 zile ago