Măgura Pui şi Cetate Răchitova dau bătălia decisivă în lupta pentru supremaţie în seria I a Ligii a V-a. Liderul din Pui are maximum de puncte în retur şi un avans de trei puncte, dar Cetate Răchitova poate egala situaţia în cazul unui succes în meciul direct de pe teren propriu, iar apoi, poate trece pe primul loc, întrucât are un meci mai puţin disputat.
Rivalitate şi echilibru
Având un meci mai mult decât rivala din Răchitova, Măgura Pui se menţine cu trei puncte în faţa acesteia chiar înaintea derbiului direct, care se va disputa pe terenul Cetăţii. În ultima rundă, Măgura Pui a stat, câştigând la „masa verde” cu Sargeţia Bretea Română, iar trupa din Răchitova a învins clar la Lunca Cernii. Partida de duminică poate face lumină în privinţa viitoarei campioane a seriei. În schimb, în cealaltă serie, Mureşul Pricaz este lider autoritar, cu toate că a pierdut în ultima rundă, meciul cu Ribiţa. Campioana de pe Valea Mureşului are cinci puncte în faţa Ribiţei, chiar şi în condiţiile unui meci mai puţin disputat. Iată programul complet al rundei:
Liga a V-a, seria I, etapa a XVI-a, duminică, 17 mai, ora 11.00: Dacia Boşorod – AS Sântămăria Orlea; Cetate Răchitova – Măgura 2010 Pui; Sargeţia Bretea Română – Unirea General Berthelot 0-3 (la masa verde); Streiul Baru – CS Ghelari; Cerna Lunca Cernii – stă.
Liga a V-a, seria a II-a, etapa a XVI-a, duminică, 17 mai, ora 11.00: Zarandul Crişcior – Ponorul Vaţa; Agrocompany Băcia – Santos Boz; CSC Ilia – Mureşul Pricaz; Key Systemsro Ribiţa – Berianul Beriu.
La sosirea echipajelor de stingere ardea generalizat interiorul magaziei unde se aflau depozitate diferite produse…
Vorbesc cârcotașii de serviciu că un personaj din zonă se dă de ceasul morții, să…
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…
F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.
Guvernul Bolojan a propus două ordonanțe de urgență pentru promovarea tăierilor din administrație și lansarea…
Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…