Categories: Sport

Duel de foc pentru locul doi

Ciprian Marinuţ

Ocupantele locurilor doi şi trei din Liga a IV-a Hunedoara, Hercules Lupeni şi Şoimul Băiţa, se vor întâlni, duminică, la Crăciuneşti, într-un meci ce poate fi decisiv pentru ordinea pe podium, la final de sezon.

Meci de care pe care
Gruparea din Valea Jiului are cu un punct mai mult decât Şoimul Băiţa, echipă care la un moment dat s-a bătut la prima poziţie, şi îşi propune să nu piardă, pentru a se menţine pe poziţia secundă. „În primul rând, mergem la Băiţa să nu pierdem. Un egal sau o victorie sunt rezultate care ne avantajează, dar, repet, în primul rând, ne interesează să nu pierdem. Eu nu-l consider ca fiind un meci decisiv, dat fiind faptul că mai avem trei meciuri destul de grele până la finele campionatului. Ce mai bun să câştige”, a declarat antrenorul lui Hercules, Dan Voicu. În celelalte partide ale rundei se vor întâlni: sâmbătă, 16 mai, ora 11.30: CSA Aurul Brad – Dacia Orăştie; AS Aurul Certej – CS Inter Petrila; CS Gloria Geoagiu – CNS Cetate Deva; Retezatul Haţeg – CSM Jiul  Petroşani; duminică, 17 mai, ora 11.30: „U“ Petroşani – Metalul Crişcior Brad; AS Victoria Călan – ACS Minerul Uricani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sebastian Halasz, excelență decebalistă pe acoperișul Turciei

Sebastian Halasz, elev în clasa a X-a la Colegiul Național „Decebal” din Deva, a cucerit…

16 ore ago

Alpinistul Adrian Ahritculesei: Următoarea mare provocare, POLUL NORD

„După 7 Summits, 7 Volcanoes și atin­gerea Polului Sud Geografic, ur­mă­toarea mea mare provocare este…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șeful unei asociații dintr-o urbe din re­giu­ne a ajuns în centrul mai multor scandaluri după…

16 ore ago

Bulina albă

Dorel Schiopu, șef Stație CFR Petroșani Pentru marcarea împlinirii a 425 de ani de la…

16 ore ago

Bulina neagră

Luminița F., din Petroșani Pentru că este acuzată de înșelăciune și a fost trimisă în…

16 ore ago

Echipament performant care aduce un plus important de eficiență și siguranță în misiunile de căutare și salvare

Un nou proiect deosebit, dedicat structurilor Salvamont care au in­vestit în pregătirea, brevetarea și men­ținerea…

16 ore ago