Deputatul Sorin Marica: creşterea salariilor aleşilor locali, un act de normalitate

Magalena Şerban

Dacă în luna februarie, funcţionarii din administraţia locală au beneficiat de o mărire cu 20 de procente a salariului de bază, de luna trecută a venit rândul primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene să primească şi ei o creştere de 30 la sută a lefurilor. Camera Deputaţilor a fost for decizional pentru acest proiect.
Remuneraţiile lunare ale aleşilor locali erau de multe ori depăşite lejer de salariile unor directori executivi din subordine, aşa că deputatul Corneliu Olar, fost primar cu cinci  mandate al unei comune din judeţul Alba, a sărit în ajutorul reprezentanţilor vechii sale branşe, dorind să echilibreze balanţa prin această propunere legislativă ce a ajuns spre promulgare la preşedintele României. Klaus Iohannis are posibilitatea să-i dea undă verde în termen de cel mult 20 de zile sau poate cere Parlamentului, pentru o singură dată, să reexamineze legea. Dacă preşedintele îşi va da girul, aceasta va intra în vigoare imediat, iar majorările salariale se vor aplica retroactiv, adică începând cu luna aprilie. Amendamentul nu grevează în nici un fel bugetul de stat, majorările făcându-se din bugetele locale. Asta, până va intra în vigoare Legea salarizării unitare, adică la 1 iulie, moment din care primarii se vor plia pe altă grilă de salarizare.
„Toate grupurile parlamentare s-au aliniat pentru acest amendament, indiferent de coloratura politică, fiind votat cu 212 voturi «pentru», 33 «împotrivă» şi opt abţineri. Personal, consider că este o normalitate, de multe ori primarul, deşi are cea mai mare responsabilitate într-o unitate administrativ-teritorială, era remunerat net inferior unui funcţionar, de exemplu. Tot primarul este cel mai expus în faţa comunităţii, oamenii pe el trăgându-l de mânecă dacă ceva nu funcţionează corect. El trebuie să gestioneze şi să supervizeze proiectele de investiţii, să bată pe la uşile ministerelor pentru a obţine sprijin financiar, să se confrunte cu birocraţia şi termenele-limită, plus că are răspundere cât cuprinde pentru orice achiziţie. Sunt de părere că s-a făcut dreptate printr-un astfel de demers. Încet, încet, lucrurile prind contur şi intră pe un făgaş firesc. Sunt multe care trebuie schimbate şi am convingerea că se va face şi asta, având răbdare şi înţelepciune”, a afirmat Sorin Marica (foto), deputat PSD de Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

4 ore ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

o zi ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

o zi ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

o zi ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…

o zi ago