Deputatul Lucian Heiuş şi-a anunţat oficial candidatura la preşedinţia PNL Hunedoara

Sorina Popa

Deputatul Lucian Heiuş (foto) şi-a depus, ieri, oficial, candidatura pentru preşedinţia organizaţiei judeţene de partid a PNL.
„Lansez moţiunea cu care mă prezint în faţa colegilor, la alegerile interne din 22 aprilie. Moţiunea mea se adresează hunedorenilor. Din păcate, după plecarea lui Mircea Moloţ, s-a creat un vid de putere în organizaţia noastră. Au fost conflicte, interese mărunte. Şi am pierdut alegerile locale şi cele parlamentare. Sper ca aceste orgolii să înceteze. Candidez la preşedinţia PNL Hunedoara pentru că vreau să aduc unitate şi respect în organizaţie. Trebuie să ne schimbăm atitudinea. Le propun colegilor o nouă viziune. Atunci când am demisionat de la Direcţia Finanţelor Publice Timişoara, am ştiut că drumul meu e pe linie politică. Nu pot fi parlamentar şi să nu mă implic în conducerea organizaţiei judeţene. Dacă nu spunem lucrurilor pe nume, nu putem merge mai departe”, a declarat Heiuş.
Sâmbătă, la alegerile de la PNL Deva s-a dat şi un vot consultativ pentru cei doi candidaţi pentru preşedinţia organizaţiei judeţene Hunedoara a PNL. Din cele 195  de voturi consultative exercitate, 131 de persoane au votat pentru susţinerea lui Lucian Heiuş, iar 45 de persoane au votat pentru susţinerea lui Ovidiu Furdui, primarul comunei Crişcior.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Intre Pricajan si Heius nu stiu pe cine sa sustin; ambii merita si ambii imi sunt prieteni buni !

  • Nici matale , nici ceilalti habar nu aveti cum se conduce un partid.
    Habar nu aveti de oamenii si problemele din organizatii.
    Habar nu aveti de judet.
    Va cer scuze, nu vreau sa va jignesc, doar constat.
    Cat timp "organizatiile" va sunt conduse strict de primari nu veti avea o idee asupra organizatiilor.

    Succes , totusi.

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

o zi ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

2 zile ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

2 zile ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

2 zile ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

2 zile ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

2 zile ago