Deputatul Cristian Resmeriță, ales președinte executiv al PSD Hunedoara

 În ședința se astăzi, vineri, membrii Consiliului Judeţean al PSD Hunedoara au ales preşedintele executiv al organizaţiei judeţene,  21 de vicepreşedinţi, secretarul executive şi trezorierul filialei.

În urma alegerilor, președinte executive a fost desemnat deputatul Cristian Resmeriță (foto), secretar executive primarul orașului Simeria, Emil Rîșteiu, iar trezorierul filialei Ioan Ștaier, directorul RAR Hunedoara. Ca urmare, conducerea PSD Hunedoara este asigurată de deputatul Laurenţiu Nistor, preşedinte, deputatul Cristian Resmeriţă, preşedinte executiv, şi Emil Rişteiu, secretar executiv.

Daciana Sârbu, susținută de PSD Hunedoara la europarlamentare
    În conferința de presă ținută după ședința de alegeri, preşedintele PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a declarat că prioritatea organizaţiei judeţene vor fi acum următoarele alegeri pentru Parlamentul European şi Preşedinţia României. “Trebuie să ne preocupăm încă de pe acum şi să demonstrăm că USL merită să aibă şi funcţia de preşedinte al României. Pentru alegerile europarlamentare trebuie să arătăm că avem candidaţii cei mai buni, oameni care se zbat pentru interesele cetăţenilor din regiunea noastră”, a spus deputatul Laurenţiu Nistor.

Totodată liderul social-democraților hunedoreni a declarat că europarlamentarul Daciana Sârbu (PSD) ar putea fi susţinută de social-democraţii hunedoreni să candideze  pentru un nou mandat de deputat în Parlamentul European, activitatea sa fiind apreciată. presă    “Eu o susţin pe Daciana Sârbu. A demonstrat că, de când este europarlamentar, ne-a sprijin foarte mult şi s-a zbătut pentru a rezolva problemele pe care i le-am ridicat. Cred că un europarlamentar nu are doar atributul de a merge acolo şi să denigreze România, aşa cum o fac alţii. Considerăm că noi, poporul român, şi România avem nevoie de parlamentari europeni care să respecte interesele ţării”, a declarat președintele organizației județene a PSD.

Concentrare pe Complexul Energetic

 La rândul său, preşedintele executiv Cristian Resmeriţă a declarat că parlamentarii trebuie să se implice în sprijinirea autorităţilor locale în derularea unor proiecte necesare pentru comunităţile pe care le reprezintă.“Eu cred că trebuie să vedem ceea ce vom face cu Complexul Energetic Hunedoara, pentru că acesta se referă la minerit şi la cele două termocentrale din judeţ. De asemenea, trebuie să vedem cum putem să ajutăm autorităţile locale pentru a-şi putea duce la bun sfârşit proiectele, în orice domeniu”, a spus Resmeriţă. (Sorina Popa)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

2 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

2 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

2 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

2 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

2 ore ago