Categories: Actualitate

Demisie în bloc a conducerii spitalului din Hunedoara

Alice Brandisz

Trei directori ai spitalului din Hunedoara au demisionat ieri din funcţie. Discuţiile dintre Nicuşor Ştefan (foto), managerul Spitalului Municipal „Alexandru  Simionescu” din Hunedoara, şi  primarul Dan Bobouţanu au determinat demisia în bloc a conducerii unităţii medicale.
Nu avea asigurată susţinerea edilului şef
Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă organizată la sediul instituţiei medicale. Aşadar, managerul spitalului hunedorean, Nicuşor Ştefan, şi-a prezentat demisia, urmat de alţi doi directori ai instituţiei, directorul medical Carollina Radu şi Claudia Elena Şuteu, director îngrijiri. Decizia a venit după ce edilul oraşului şi-ar fi exprimat dorinţa de a avea propria echipă la conducerea unităţii.
„În urma unor discuţii pe care le-am avut cu domnul primar Dan Bobouţanu, am înţeles că doreşte să aibă echipa lui la conducerea spitalului. Acesta m-a anunţat că dacă renunţ la funcţia de consilier local şi rămân în continuare la conducerea unităţii medicale, nu voi mai avea asigurată susţinerea lui“, a declarat Nicuşor Ştefan.
Managerul spitalului a luat această hotărâre şi în urma incompatibilităţii statutului de consilier local, pe care managerul spitalului l-a obţinut în urma alegerilor din 5 iunie, cu funcţia de conducere într-o instituţie publică subordonată municipalităţii.
Primarul vrea echipa sa
„Nicuşor Ştefan ar fi putut să continue în funcţie până la expirarea mandatului de manager, adică până la anul, în luna aprilie. Însă, în discuţia pe care am avut-o cu el, i-am spus că nu pot să-l asigur de faptul că va avea susţinerea mea şi după expirarea mandatului. Vreau echipa mea la conducerea spitalului. Iar fostul manager, Bende Barna, va face parte din ea. Acesta îşi va întrerupe concediul de odihnă, iar de luni va prelua funcţia de director medical cu atribuţii de manager, până când Ilie Toma, actualul director al Casei Judeţene de Pensii Hunedoara, va putea prelua funcţia de manager“, afirmă Dan Bobouţanu, primarul municipiului Hunedoara.
Nicuşor Ştefan a venit la conducerea Spitalului municipal Dr. Al. Simionescu Hunedoara în aprilie 2014, în timpul mandatului fostului primar, Viorel Arion, după ce a susţinut un concurs pentru această funcţie. Mandatul lui urma să se încheie în luna aprilie anul viitor.
Potrivit declaraţiilor lui Nicuşor Ştefan, din conferinţa de presă, la ora actuală spitalul hunedorean nu înregistrează nici un fel de datorii, având în conturi aproximativ două milioane şi jumătate de lei şi un fond de dezvoltare de peste un milion de lei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, BĂNUIT DE ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE

Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de încălcarea…

3 ore ago

Nistor Laurențiu – Președintele Consiliului Județean Hunedoara

Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…

21 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocu­parea unui post la o unitate medicală ar…

22 de ore ago

Bulina albă

Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…

22 de ore ago

Bulina neagră

Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…

22 de ore ago

Minerii din Valea Jiului, solidari cu cei din Oltenia

Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Ener­­getic Valea Jiului, se declară…

22 de ore ago