Categories: Actualitate

Delpiero, la un pas de pedeapsă

Tânărul de 18 ani, din Caracal, pe nume Delpiero Marcel Negrilă, aciuat prin Valea Jiului, a atacat, la finele anului trecut, o femeie în municipiul Lupeni.

Individul şi-a urmărit victima şi a lovit-o în cap, ca mai apoi să o jefuiască. A fost prins imediat după comiterea faptei şi a recunoscut tâlhăria în faţa poliţiştilor, dar a indicat şi locul unde a abandonat bunurile sustrase de la victimă. Delpiero a fost cercetat şi judecat sub control judiciar, iar magistraţii Judecătoriei Petroşani au decis, zilele trecute, termen de pronunţare a sentinţei pentru săptămâna viitoare.
Anchetatorii au stabilit că individul i-a smuls de pe umăr poşeta femeii de 65 de ani, din Lupeni, în care se aflau un telefon mobil, actele de identitate şi 7 lei. Cum ”prada” era prea mică, tânărul i-a luat şi plasa cu alimentele pe care victima le cumpărase de la un magazin aflat în apropiere. Pentru că lovitura a fost foarte puternică, femeia a ajuns la Centrul Primiri Urgenţe Lupeni, pentru acordarea de îngrijiri medicale. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

22 de ore ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

2 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

2 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

2 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

2 zile ago