Incendiul, aflat în stare incipientă la mobilier şi alte materiale inflamabile din interiorul locuinţei, a fost stins rapid de pompieri, care au constatat că arderea a fost generată de explozia unei butelii. În acest caz nu s-a impus evacuarea locatarilor din imobil şi nici acordarea de ajutor medical din partea pompierilor militari specializaţi în prim ajutor.
Din păcate, în locuinţă, pompierii au descoperit un bărbat, în vârstă de aproximativ 80 de ani, care şi-a pus capăt zilelor. Din cercetările făcute de poliţişti şi pompieri la faţa locului, a rezultat că octogenarul a declanşat întâi flacăra la butelie, după care s-a dus în holul locuinţei unde s-a spânzurat, atârnându-se în ştreang de o ţeavă. (M. Crivăţ)
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…