O contabilă a unui Ocol din cadrul Direcției Silvice Hunedoara a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Angajata era colaborator la o instituție nebancară a pădurarilor din Romsilva și a reţinut din contribuţiile membrilor CAR sume de bani, pe care nu le-a depus în integralitate, sume care au fost virate pentru stingerea împrumuturilor personale sau a rudelor sale. Pentru a acoperi ilegalităţile, ea a întocmit în fals tabele cuprinzând sume de bani mai mici decât cele reţinute. Păgubiții au cerut instituirea unui sechestru asigurător pe bunurile contabilei, astfel ca în cazul unei condamnări să fie acoperit prejudiciul. Judecătoria Deva a constatat că nu a fost depus la dosar un înscris privind intenţia contabilei de a achita presupusul prejudiciu. Astfel, un imobil din Sântuhalm al familiei inculpatei, un teren în suprafaţă de 801 mp şi construcţiile casă şi anexe gospodăreşti sunt sechestrate până la concurența sumei de 50.000 lei, reprezentând daune materiale şi cheltuieli judiciare avansate de partea civilă, în vederea garantării recuperării prejudiciului cauzat părții civile.(M.Gânju)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…