Declaraţie politică a senatorului PNL Dorin Păran: Marea Britanie, to be, or not to be, în Uniunea Europeană

A fi sau a nu fi Marea Britanie în Uniunea Europeană. Asta este întrebarea sutelor de milioane de europeni şi nu numai.
Sigur că în ultimele zile evenimentele se succed cu o mare repeziciune. De la Alegerile locale din 5 iunie din România, la Campionatul European de Fotbal din Franţa, şi acum iacătă la Referendumul din Marea Britanie pentru ieşirea sau rămânerea în Uniunea Europeană a Angliei, Scoţiei şi Irlandei de Nord.
Suntem noi, capabili să gestionăm aceste evenimente diferite, în locuri diferite, dar care direct sau indirect ne afectează şi pe noi?
Peste Alegerile locale din 5 iunie am trecut cu bine.
De la Campionatul European de fotbal din Franţa, ne-au spulberat albanezii ultima şansă şi ne-am întors acasă (acum echipa României priveşte Campionatul European la televizor ca şi noi, cetăţenii obişnuiţi, adică microbiştii în special) plouaţi şi conştienţi că atâta putem să facem în fotbal. Poate data viitoare va fi mai bine.
Dar despre Referendumul din Marea Britanie, vreau eu ca politician, ca senator al României să vorbesc acum, mai mult în această declaraţie politică.
În primul rând, dragi hunedoreni, trebuie să ştim că Referendumul din Marea Britanie nu este obligatoriu. Însă Parlamentul Britanic trebuie să ţină cont de el atunci când se va pronunţa  printr-un vot asupra rămânerii sau ieşirii din Uniunea Europeană. Adica 52 la sută dintre cetăţeni au votat la Referendum pentru ieşirea – Exit, a Marii Britanii, din Uniunea Europeană, iar 48 la sută dintre cetăţeni au votat pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană.
Abia acum, la câteva zile de la vot, foarte mulţi din votanţii pentru Exit realizează ce înseamnă de fapt, ieşirea din Uniunea Europeană şi care sunt urmările prezente şi viitoare pentru generaţiile tinere, ce costuri imense se simt deja şi o criză financiar-economică aproape că este de inevitat.
Pierderea accesului la Piaţa Unică Europeană după ieşirea din Uniunea Europeană a Marii Britanii, poate să fie catastrofală.
Acum trebuie să intervină luciditatea politicenilor britanici, şi prin votul lor în Parlament, categoric să blocheze rezultatul referendumului.
Cu orice risc de pierdere a popularităţii pentru o parte a politicenilor, votul membrilor Camerei Comunelor a Marii Britanii trebuie să fie major împotriva ieşirii din Uniunea Europeană.
Categoric şi noi avem nevoie de Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. Este unul din cei 3 poli de putere alături de Germania şi Franţa, care au un rol primordial în politicile economico-sociale ale Uniunii Europene. Şi să nu uităm că se poate genera efect de domino, deoarece şi alte ţări ale Uniunii Europene care au extremiştii lor, pot declanşa referendumuri de apartenenţă la Uniunea Europeană.
Sigur, David Cameron fostul Prim Ministru demisionar, va rămâne în istorie drept politicianul care a provocat acest lucru.
Eu sunt un optimist şi cred că politicenii englezi au discernământul votului pentru rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, iar scenariul sumbru despre o ieşire din Uniunea Europeană să rămână la stadiul de vis urât al unor nopţi de vară caniculară. Noi, ca politiceni, de multe ori mai şi greşim atunci când votăm unele legi. Eu recunosc acest lucru, că am şi greşit cu votul pe care l-am dat şi cer scuze electoratului. Însă se poate corecta legea respectivă printr-un nou vot după ce se studiază mai aprofundat chestiunea în cauză.
Le cer parlamentarilor britanici ca de această dată să stea cu picioarele în apă rece, să gândească bine (să măsoare de 10 ori) şi să voteze o dată pentru rămânerea ţării lor în Uniunea Europeană, pentru binele copiilor lor şi al tuturor cetăţenilor din Uniunea Europeană.
Dă-le, Doamne, politicenilor englezi mintea cea de pe urmă, cum am spune noi, românii, şi cât mai repede posibil să se întâmple acest lucru, mă refer la votul din Parlamentul Britanic, pentru a reveni Marea Britanie la masa celor 28 state membre UE.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ing. Dorin Păran, senator PNL de Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Dar varianta in engleza a cererii d-lui senator a fost transmisa parlamentarilor britanici? Ca la noi, pentru alegerile din toamna, nu prea e utila.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un perso­naj din zonă tot se bate cu pumnul în…

5 ore ago

Bulina neagră

Sorin R., din municipiul Deva Pentru că a fost reținut din cauză că a încălcat…

5 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că „Anul Iancu de Hunedoara. Erou. Voievod. Legendă” se…

5 ore ago

La Deva, ca peste tot. Un loc de parcare pentru 5 mașini

Aveți o sesizare? Parchează cineva în fața casei dumneavoastră? Nu aveți rampă pentru persoanele cu…

5 ore ago

În acest an se va circula pe autostradă dinspre Sălaj până la Sibiu sau până la Deva

Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a afirmat, în cadrul unei conferinţe de presă premergătoare…

5 ore ago

Bărbat reținut pentru încălcarea ordinului de protecție și amenințare, la Hunedoara

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 11 august a.c., cu privire la…

5 ore ago