Ieri, la Curtea de Apel Alba Iulia a fost judecat apelul în cazul lui David Andronic (foto), bărbatul care a ucis cu sânge rece o femeie din satul Căstău. Având în vedere că de la 1 februarie, a intrat în vigoare Noul Cod Penal, acesta a beneficiat de legea mai favorabilă şi a primit o pedeapsă mai mică decât iniţial.
„Instanţa a soluţionat apelul, astfel că inculpatul a fost condamnat la 27 de ani de închisoare cu executare, dar i-a menţinut pedeapsa complementară de cinci ani interzicerea anumitor drepturi cetăţeneşti”, a declarat Cosmin Muntean, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia.
Recidivistul David Andronic, de 21 de ani, din satul Beriu, a ucis fără să stea pe gânduri o femeie din satul Căstău, comuna Beriu. Mamă a patru copii, Danciu Eugenia, de 57 de ani, a plecat pe seară să culeagă iarbă pentru animale, însă puţin mai târziu, femeia a fost găsită moartă chiar de soţul său. Victima zăcea dezbrăcată sub o grămadă de frunze şi iarbă, cu gâtul şi urechile tăiate. În afară de faptul că aceasta a fost violată şi omorâtă, autorul i-a tăiat lobii urechilor, pentru a-i fura cerceii. După mai bine de 10 zile, la sfârşitul lunii, pe 30 august, David Andronic a fost arestat preventiv şi ulterior trimis în judecată, procurorii acuzându-l de tâlhărie, viol şi omor deosebit de grav. După finalizarea procesului, în luna ianuarie a acestui an, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe bărbat la 28 de ani închisoare cu executare şi cinci ani interzicerea anumitor drepturi civile, însă hotărârea a fost atacată cu apel de acesta.
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…
V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…
Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…
Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…