Categories: Sport

De trei transferuri speranţă la Mureşul

Ciprian Marinuţ

Cu sprijinul partenerilor de la Dinamo, echipa deveană a achiziţionat în această săptămână trei noi fotbalişti, iar speranţele de creştere a calităţii jocului şi salvare de la retrogradare sunt tot mai întemeiate.

Premieră de trei straineri

Primii străini din istoria Mureşului Deva vin din Albania, Letonia şi Maroc. Mijlocaşul ofensiv Xhuljano Kulli, albanez cu cetăţenie italiană, achiziţionat recent de Dinamo, a ajuns la Mureşul Deva în baza parteneriatului dintre cele două cluburi. Kulli are mai multe filmuleţe pe Internet în care se compară cu celebrul Cristiano Ronaldo. Portarul letonian Cristpas Dzelme, care a fost component al naţionalei U21 a ţării sale şi atacantul marocan Jawad Daniane completează trioul de stranieri de la Mureşul. „Kulli ne-a fost trimis de Dinamo, iar ceilalţi doi i-am luat de la FCM Tg. Mureş. Sperăm să-i legitimăm cât mai repede, pentru a putea juca încă din meciul de mâine de la Bistriţa, în care ne dorim un rezultat bun”, a spus Andrei Marton, preşedintele Mureşului Deva.

Nu-s grozavi, dar există

Antrenorul Mureşului, Romulus Gabor, spune că la primele antrenamente, noile achiziţii au fost cam la acelaşi nivel cu ceilalţi componenţi, dar că s-ar putea dovedi mai competitivi în jocurile oficiale. „La prima vedere, cei trei nu sunt peste ce avem noi în lot la ora actuală. Nu putem sări în sus de bucurie că am găsit soluţii perfecte pentru echipă. Sper însă ca portarul să dea siguranţa de care avem nevoie, iar cei doi să demonstreze în ofensivă că merită laudele care li s-au adus la venirea lor. Ne dorim completarea în continuare a lotului, până mai există şanse de salvare, iar dacă retrogradarea nu poate fi evitată, poate ar fi înţelept să dăm credit tinerilor noştri pentru a forma o echipă de viitor. Oricum, important este că există fotbal la Deva”, a spus Gabor.
În privinţa meciului de mâine din deplasare cu Gloria Bistriţa, „Cangurul” era mai degrabă rezervat. „Va fi un meci greu, în care nu ne punem prea mari speranţe. Sper însă să fie legitimaţi cei trei noi jucători, pentru a-i vedea la lucru, şi să văd o îmbunătăţire în jocul celorlalţi din lot. Măcar să poată alerga mai mult, să facă dublaj şi aglomerări pe anumite zone, pentru a pune probleme adversarei”, a spus Gabor.
Gloria Bistriţa, adversara devenilor, se află pe primul loc, la egalitate cu Poli Timişoara, la mare distanţă de următoarele clasate.

MesagerulHunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Umblă vorba prin târg că șeful unei struc­turi de mediu ar fi fost sacrificat din…

19 ore ago

Bulina albă

Antrenorul de tir cu arcul Gigi Pușcă, de la SCO Aninoasa, multiplu campion. Pentru că…

19 ore ago

Bulina neagră

Vasile C., din Vulcan. Pentru că este acuzat că a înșelat 11 persoane și a…

19 ore ago

Curtea de Apel trimite dosarul crimei din Vulcan spre rejudecare

Condamnat la 17 ani de închisoare pentru uciderea unui bătrân cu han­di­cap, criminalul din municipiul…

19 ore ago

Un bărbat din Sibiu, reţinut după ce ar fi distrus geamurile de la uşa sediului PNL Deva

Un bărbat de 43 de ani, din mu­ni­ci­piul Sibiu, a fost reţinut de poliţiştii Biroului…

19 ore ago