Categories: Sport

Două legitimări, primele speranţe

Ciprian Marinuţ

Mureşul Deva a reuşit să legitimeze doi dintre cei trei stranieri aduşi cu sprijinul partenerilor de la Dinamo, iar antrenorul Romulus Gabor speră ca meciul cu FC Argeş, din etapa intermediară de azi, să aducă primele puncte din retur.

Achiziţii târzii
Oficialii clubului devean au reuşit să rezolve, după primele etape scurse din retur, transferurile portarului lituanian Kristaps Dzelme (20 de ani, ultima dată la FK Kruoja Pakruojis) şi a atacantului marocan Daniane Jawad (25 de ani, ultima dată la Kaposvári FC în Liga I din Ungaria). „Cei doi sunt cu actele în regulă şi au drept de joc în liga secundă, astfel că pot fi folosiţi în meciul cu FC Argeş. Pentru albanezul Xhuljano Kulli (mijlocaş, 21 de ani, cumpărat de Dinamo, ultima dată la Civitanovese Calcio, Serie D Italia n.r), aşteptăm încă unele documente de la fosta sa echipă. Noi am făcut toate demersurile şi în scurt timp, şi el va avea drept de joc”, a spus Andrei Marton, preşedintele clubului devean. Din cauza problemelor de lot, Mureşul a jucat în meciurile din retur cu o echipă cu mulţi juniori şi a suferit trei înfrângeri consecutive, la scoruri usturătoare.

Gabor îşi doreşte măcar un egal
Cei doi vor fi aproape sigur titulari în partida cu FC Argeş, programată azi, de la ora 17.00, pe Stadionul „Cetate”, iar antrenorul Romulus Gabor speră ca echipa sa să facă un joc bun. „Cei doi par a fi mai valoroşi decât ceilalţi care au jucat în primele trei etape. Îi voi băga titulari să le văd potenţialul şi sper să nu dezamăgească. Îmi doresc ca meciul cu FC Argeş să ne aducă un rezultat pozitiv, măcar un egal, sau măcar ca jocul nostru să fie mai bun, pentru a reaprinde speranţele. Echipa argeşeană este una tânără şi muncitoare şi constituie un adversar dificil. Nu sunt cu mult peste noi ca valoare, dar diferenţa se va face la capitolul fizic. Sper ca echipa mea să poată alerga mai mult decât la Bistriţa”, a spus Romulus Gabor. FC Argeş (locul 7) va juca la victorie, întrucât este la un singur punct distanţă de locul trei, care devine promovabil în cazul în care FC Timişoara nu-şi primeşte licenţa.
În celelalte partide ale etapei a 19-a a ligii secunde, seria vest, se vor întâlni: Chindia Târgovişte – Juventus Bucureşti; Luceafărul Oradea – Arieşul Turda (3-0 la masa verde); FC Maramureş – CSM Rm. Vâlcea; UTA Arad – FC Bihor Oradea; Gaz Metan Severin – Alro Slatina; Unirea Alba Iulia – FC Olt; FC Timişoara – Gloria Bistriţa (ora 19.00).

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

19 ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

19 ore ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

19 ore ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

2 zile ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

3 zile ago