Categories: Actualitate

De pe pârtie, pe patul de spital

Maximilian Gânju

Un tânăr de 20 de ani a ajuns pe patul de spital după ce s-a accidentat la concursul extrem de schi şi snowboard derulat în Masivul Oslea din Munţii Vâlcan.
Accidentul a avut loc sâmbătă în zona de gol alpin, iar transportul rănitului până la locul unde erau echipele de paramedici a fost o adevărată provocare pentru salvatori. „Salvamontiştii şi jandarmii montani care asigurau ordinea publică la un concurs de schi şi snowboard, desfăşurat în Masivul Oslea, din Munţii Vâlcan, au acordat sprijin unui concurent care s-a accidentat. Tânărul, în vârstă de 20 ani, din municipiul Hunedoara, s-a accidentat la genunchiul stâng în timp ce cobora cu placa de snowboard. Salvamontiştii au imobilizat piciorul tânărului şi l-au pregătit pentru transport. Jandarmii montani au solicitat sprijin paramedicilor SMURD prin intermediul staţiilor de emisie-recepţie din dotare, având în vedere faptul că în acea zonă nu este semnal GSM.
Jandarmii montani şi salvamontiştii l-au transportat pe tânărul accidentat, cu akia, până la cabana de vânătoare Câmpuşel, acţiune ce a durat mai bine de o oră”, a declarat Nicolae Răducu, purtător de cuvânt IJJ Hunedoara.
Peste 100 de tineri pasionaţi de schi extrem ori snowboard au luat parte la Red Bull Oslea Hiride, singura competiţie de freeride de la noi din ţară.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU SCOS DIN TRAFIC UN ȘOFER AFLAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI

Polițiștii din Simeria au oprit, în timpul unei acțiuni de control în trafic, un autoturism…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

21 de ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

21 de ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

21 de ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

21 de ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

21 de ore ago