Categories: Sport

De la sărăcie, la glorie, şi înapoi, la agonie

Ciprian Marinuţ

Lansat în fotbalul mare de la Jiul Petroşani, Vali Badea (foto) a strălucit la Steaua, iar acum încearcă să-şi relanseze cariera la ACS Buftea, după un groaznic accident de circulaţie în care era să-şi piardă ambele picioare.

Poreclit Hagi
Născut la 23 octombrie 1982 la Alexandria, Vali Badea a moştenit „microbul fotbal” de la tatăl său, Alexandru Badea, care a jucat în tinereţe în ligile inferioare. „Când era mic, îi cumpăram două-trei perechi de tenişi pe săptămână, pentru că juca fotbal toată ziua. Copiii îi spuneau Hagi, pentru că dribla foarte bine, iar porecla i-a rămas până a plecat din oraş”,  îşi aminteşte Nicu Badea. Cu primii bani câştigaţi din fotbal, Vali Badea şi-a cumpărat o pereche de pantaloni de trening. După experienţele de la juniori şi din ligile inferioare, Badea a ajuns la Jiul Petroşani, care evolua în acea vreme în Divizia B, şi se chinuia să evite retrogradarea.

 Sdrobiş şi Jiul, de neuitat
Atunci a avut loc întâlnirea cu antrenorul Ioan Sdrobiş, care avea să-i marcheze cariera. De la Jiul, Badea a trecut la FC Vaslui, iar de acolo, s-a transferat la Steaua, graţie unui gol marcat împotriva echipei roş-albastre chiar în Ghencea. Momentul de graţie la Steaua a fost reprezentat de cele două goluri cu Standard Liege, care au calificat Steaua în grupele Ligii Campionilor, în 23 august 2006. Pentru acele goluri, Badea a primit 100.000 de euro de la Gigi Becali. Nu a trecut mult şi Badea a ajuns în cel mai greu moment din viaţa sa, în 2007, când a fost la un pas să-şi piardă ambele picioare într-un accident maşină din 2007. În continuare, revenirea a fost grea, iar după o perioadă mai puţin reuşită sub comanda antrenorului Marius Lăcătuş, Vali Badea a fost împrumutat la clubul grec Panserraikos. Cariera lui Badea a intrat în declin şi a urmat transferul la Universitatea Craiova. Apoi, a evoluat în returul sezonului 2009-2010 la Politehnica Iaşi, dar în urma retrogradării acesteia din prima ligă şi a desfiinţării ei în sezonul următor, s-a transferat la FC Braşov, pentru care a evoluat în turul sezonului 2010-2011. Acum, la 30 de ani, încearcă să-şi relanseze cariera la ACS Buftea. „Badea este într-un moment greu, pentru că nu a ştiut să se oprească atunci când i-am spus. Dar îşi va reveni, pentru că are resurse pentru a renaşte”, a declarat antrenorul Ioan Sdrobiş, cel care a rămas de-a lungul timpului, un sfătuitor al talentatului fotbalist şlefuit la Jiul Petroşani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

7 ore ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

7 ore ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

2 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

2 zile ago