De la Iri, la Botiş

Dacă se poate discuta în termeni de spălat păcate, atunci nu se poate să nu remarc faptul că presa de joia trecută nu a semănat deloc, dar deloc cu presa de marţea asta. Plonjată în plin derizoriu prin oglindirea fidelă a problemelor unui cuplu de nimeni, presa românească (sau cel puţin o parte a ei, deloc neglijabilă) a revenit puternic la misiunea care ar trebui să caracterizeze presa democratică a unei ţări. O succesiune de dovezi, prezentate profesional, fără exces de comentarii inutile, de postul TV Realitatea, a dus la demisia unui ministru, cel al muncii, Ioan Botiş. Ancheta jurnalistică a fost imbatabilă – la obiect, argumentat, cu dovezi în cascadă, fără puncte slabe sau jumătăţi de măsură. Probabil că s-a uzat de tot arsenalul de strategii jurnalistice: surse anonime, confirmări încrucişate, cunoaşterea legislaţiei în domeniul luat în vizor, documente. Sunt metode permise de lege şi acceptate prin deontologia profesională.
Departe de mine să spun că în fiecare zi trebuie să asistăm la astfel de anchete „blindate” jurnalistic, dar parcă energiile aruncate în joc sunt mult prea preţioase pentru a fi cheltuite pe non-subiecte. Până şi experţii în deturnări de discuţii, pe care de obicei PDL îi trimite prin studiourile TV, au rămas fără glas (că argumente oricum nu au). Nu sunt un admirator al lui Emil Boc, dar parcă uneori chiar mi-aş dori să aud din gura vreunui reprezentant al partidului domniei-sale argumente, opinii coerente, aduse în cunoştinţă de cauză, nu eternele aruncări de vină pe guvernul Tăriceanu şi omagii la soclul infailibilităţii prezidenţiale. Cât despre românii care mai cred că PDL este un fel de far călăuzitor, iată că ministrul Botiş demonstrează, în spiritul spuselor preşedintelui Băsescu, cum că, scuzaţi-mă,  acest partid are şi el performanţe limitate. Nu că i-aş idealiza pe ceilalţi, dar este păguboasă permanenta culpabilizare a PNL şi PSD, prin comparaţie cu bunele intenţii în reformarea societăţii româneşti pe care le are PDL. Poate e momentul să ne punem întrebări – dar dacă ar fi potrivită consultarea cu Opoziţia, dacă se doreşte o reformă de atât de mare anvergură? Dacă guvernul Boc este într-o eroare tot atât de mare precum ministrul Botiş? Dacă îşi va da seama că greşeşte – şi o va face pe pielea noastră?
Din nou, se dovedeşte că avem nevoie de un preşedinte echidistant, care să nu se implice la modul grobian în viaţa partidelor politice, fie ele şi (ne)declarat prezidenţiale. Un preşedinte care să fie un reper pentru români, nu unul care să spună că Boc e bun şi Blaga e caporal. Spun toate astea, pentru că mâine o să redau o opinie extrem de coerentă a unui europarlamentar, în ceea ce priveşte reformarea statului.