Categories: Eveniment

De la cablu, la ţeavă, hoţii fură tot

Carmen Cosman

Hoţii hunedoreni au ajuns să fure şi stâlpii de susţinere ai anexelor gospodăreşti, dacă aceştia pot fi valoriticaţi la centrele de colectare a fierului vechi.
Doi bărbaţi din judeţul Hunedoara, unul din Teliucu Inferios, iar cel de-al doilea din Boşorod, au fost prinşi de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Hunedoara în incinta fostei Cariere de Piatră din Teliuc, în timp ce ardeau un cablu electric. „În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că cei trei au sustras mai multe bucăţi de cablul electric, 5 ţevi metalice care constituiau stâlpii de susţinere al unor anexe gospodăreşti precum şi deşeuri feroase şi neferoase de la o clădire nelocuită situată în Hunedoara pe str. Voicu Cneazu”, a declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara. Toate bunurile sustrase au fost recuperate şi restituite păgubiţilor, care urmează să stabilească şi să comunice prejudicial cauzat.  Cei doi bărbaţi sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Primarul Petroşaniului, Tiberiu Iacob Ridzi: Încep lucrările la Stadionul „Petre Libardi”

Stadionul din Petroșani intră într-o nouă etapă. Astăzi a fost prezent la Petroșani Președintele Consiliului…

o zi ago

SPIRIT CIVIC DEMN DE APRECIAT ÎN MUNICIPIUL HUNEDOARA

La data de 1 aprilie 2026, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie a fost îm­pinsă să candideze pen­tru o funcție im­por­tantă,…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că a organizat o ediție plină de creativitate, a Salonului Internațional…

2 zile ago

Bulina neagră

M.R., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după un episod de violență domestică.

2 zile ago