Categories: Ultima Ora

De Crăciun, poliţiştii hunedoreni vor fi la datorie

Natalia Bumbac

În perioada Crăciunului, poliţiştii hunedoreni vor fi la datorie. Mai mult de atât, numărul poliţiştilor care vor acţiona în perioada 24 – 27 decembrie a fost suplimentat, astfel încât zilele de sărbătoare să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.
„Poliţiştii care vor acţiona zilnic, în stradă, în această perioadă, fac parte din structurile operative, respectiv poliţişti de ordine publică, poliţişti de poliţie rutieră şi transporturi, investigaţii criminale, investigarea fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, poliţişti  din toate structurile vor constitui o rezervă, fiind pregătiţi să intervină dacă situaţia impune”, a transmis IPJ Hunedoara într-un comunicat.
Inspectoratul a mai transmis că poliţiştii vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale de orice natură, urmând a asigura ordinea publică la toate evenimentele specifice acestei perioade. Întrucât se aşteaptă o creştere a valorilor de trafic pe principalele artere din judeţ, poliţiştii rutieri vor desfăşura, în principal, acţiuni vizând fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor rutiere. Totodată, poliţiştii vor verifica la sânge modul în care se comercializează şi se utilizează articolele pe bază de amestecuri pirotehnice.
Avertismentele poliţiştilor
Poliţiştii mai vin cu o serie de recomandări pentru cetăţeni, astfel încât să evite să devină victime ale unor evenimente nefericite. „În locurile publice, la piaţă, în magazine, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere! Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool! La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei! În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi pot fura din locuinţele ale căror uşi sunt lăsate deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate. Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le introduceţi în casă! Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă!”, ne îndrumă IPJ Hunedoara. La final, poliţiştii hunedoreni îi roagă pe părinţi să-şi supravegheze copiii cu atenţie sporită, deoarece aceştia sunt expuşi accidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a obiectelor de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • De ce sunt militienii in strada? Fac greva pt plagiatul lui dumitru sau il sustin(lungusesc). Ha ha ha

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-au pus deja la bă­taie bani frumoși pen­tru unii candidați care…

9 ore ago

Laurențiu Nistor: Drumuri moderne pentru dezvoltarea comunităților locale

Infrastructura rutieră modernă este primul pas spre dezvoltarea social-eco­no­mică și turistică a județului Hunedoara. Consiliul…

9 ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul echipei Corvinul Hunedoara Pentru că va primi titlul de Cetățean de Onoare…

9 ore ago

Bulina negră

Dan Vîlceanu, deputat neafiliat Pentru că l-a mușcat pe fostul său coleg, deputatul Florin Roman,…

9 ore ago

Ce exemplu, ce scandal! Bătaie în Parlamentul României. Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu că i-a dat un genunchi în față

Bătaie în Parlamentul României: Deputatul liberal Florin Roman îl acuză pe Dan Vîlceanu (deputat neafiliat,…

9 ore ago

Un nou val de praf saharian lovește România – Care vor fi zonele afectate

Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de…

9 ore ago