De ce vrea PNL alegeri anticipate?

Este limpede pentru toată lumea că singura prioritate reală a guvernării liberale este declanșarea ANTICIPATELOR. Un Guvern nesigur, care nu este capabil să genereze programe, care antamează zilnic împrumuturi, pentru care singura soluție este austeritatea, este conștient că românii îl vor sancționa. Timpul trece în detrimentul PNL, care este cel mai prost Guvern din istoria postdecembristă, iar alegerile anticipate sunt pentru ei singura soluție pentru a-și asigura puterea încă patru ani.

Cât de cinic și de trist! Pentru că nu au reușit altceva decât să împovăreze accelerat țara, să crească deficitul bugetar, să stopeze drastic investițiile, să elimine surse certe de venituri ale bugetului de stat prin renunțarea la taxe și impozite aplicate băncilor și corporațiilor. Iar lista poate continua cu o concluzie cât se poate de clară – neputință și incompetență.

Și menționez doar două aspecte: PSD a susținut PNDL și a investit miliarde de lei în comunitățile locale, iar PNL nu poate nici să-l pronunțe, iar majorarea pensiilor nu prea au de gând să o facă. Așadar, investiții, nu, bani pentru oameni, nu.

Lideri de opinie consacrați califică fără nicio rezervă că actuala guvernare este cel mai prost guvern de dreapta: ”În condițiile unei opinii publice favorabile și din ură față de PSD, ale unui președinte tot de Dreapta, ale sprijinului dat de Sistemul instituțiilor de forță și ale unei amabilități arătate de Marile Puteri, Guvernul Ludovic Orban a reușit să fie cel mai prost guvern din istoria postdecembristă. Un guvern fără busolă, fără țel, fără obiective, cu majoritate demnitarilor obsedați de Breaking news-uri la televiziunile de știri”, spune Ion Cristoiu.

Astfel, alegerile parlamentare la termen – în noiembrie – ar putea însemna pentru PNL un dezastru comparabil cu cel din 2016. PNL speră că la ANTICIPATE ar putea reuși un scor mai bun și este gata pentru acest interes egoist, electoral, să arunce întreaga țară în criză. Demagogia a luat locul proiectelor concrete și fiecare dintre noi poate analiza modul în care țara este guvernată. Bilanțul este unul pozitiv? Cred că întrebarea este una foarte optimistă.

Răspunsul e simplu! PNL vrea la guvernare pe termen lung, nu știe și nici nu poate decât cu politici de AUSTERITATE, dar nu îndrăznește să le enunțe clar și să le aplice decât după ce se vede în Parlament pentru următorii patru ani.

Deputat Laurențiu Nistor, președintele Organizaţiei Judeţene a PSD Hunedoara

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii de serviciu că un per­sonaj din zonă se dă de ceasul morții, să…

5 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani Pentru că a învestit în stadionul din municipiu, astfel…

5 ore ago

Bulina neagră

F.R., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire.

5 ore ago

Mai puțini funcționari în primării, în prefecturi, mai puțini polițiști locali. Mai puțini

Guvernul Bolojan a propus două or­do­nanțe de urgență pentru promovarea tă­ie­rilor din administrație și lansarea…

5 ore ago

Tineri reținuți după ce au furat o mașină și apoi au abandonat-o pe câmp

Poliţiștii din Simeria au reținut doi tineri de 16 ani, bănuiți de săvârșirea mai multor…

5 ore ago

Hoț din magazine, prins cu mezelurile dosite în borsetă

S-a întâmplat la Petrila, într-un super­market, unde individul a fost o­prit pentru control de agenții…

5 ore ago