Proiectul „Modernizarea sistemului de transport public local în municipiul Deva” încă dă bătăi de cap administrației publice locale, după ce constructorii care s-au ocupat de investiție nu se pun de acord în privința documentelor pe care trebuie să le întocmească.
Încă o lună
Într-o conferință de presă, primarul Devei, Lucian Rus, a declarat că s-a mai primit o păsuire din partea celor de la ADR Vest, până în octombrie, ca totul să fie în ordine, actele necesare să fie predate și să se achite și ultima tranșă din suma proiectului.
Edilul șef a declarat în urmă cu câteva luni că proiectul de modernizare a transportului în comun nu se poate finaliza, deoarece firmele implicate nu se pun de acord pentru a prezenta documentația și a recepționa lucrările. Și vorbim de o investiție de 22 milioane de euro.
Iată care sunt firmele implicate în acest proiect mare, de 22 milioane de euro: Asocierea Axa Trans Construct S.R.L., Radcom S.A., Depisto Star S.R.L., Europexpres S.R.L., Red Power Cons S.R.L., Green Business S.R.L., Smart Technology Research & Consulting S.R.L., Expert Proiect S.R.L., lider de asociere Axa Trans Construct S.R.L
Supervizor: Progescom Trust S.R.L. – Sat Valea Lupșii, Comuna Lupșa, nr. 238, județul Alba
În 2023
Surse din primărie susțin că firmele respective au început să se certe, s-au reclamat la DNA.
Lucian Rus (foto) susține că de un an somează firmele implicate să se pună de acord și să termine proiectul european. Termenul dat de cei de la ADR Vest a fost jumătatea lunii iunie 2026, dar s-a mai amânat până în octombrie 2026. Dacă Primăria Deva pierde finanțarea, edilul susține că se va îndrepta împotriva tuturor celor care se fac responsabili de această situație.
În prezent, a apărut o situație bună. Instanța a obligat, printr-o decizie definitivă, supervizorul lucrării să se pronunțe asupra situației de plată de peste 8 milioane de lei. Suma este importantă și de aceea nu există o explicație privind cearta dintre constructori, având în vedere că restul acesta de plată riscă să fie pierdut dacă documentațiile nu sunt prezentate. (A.N.)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…