Senatul a respins, ieri, proiectul USR privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, în cazul în care nici unul dintre candidaţi nu întruneşte majoritatea de voturi. Senatul este prima cameră sesizată, iar în Camera Deputaţilor mai există un proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi, depus de parlamentarii PNL.
Alianţa USR-PLUS a anunţat că nu mai vrea alegeri anticipate, însă are mai multe condiţii pentru susţinerea unui Guvern PNL în Parlament. Printre aceste condiţii se află şi adoptarea legii privind alegerea primarilor în două tururi, pe care o consideră esenţială pentru legitimitatea aleşilor locali şi recuperarea democraţiei la nivel local.
Nu se schimbă regula în timpul jocului
Iată cum au motivat senatorii PSD de Hunedoara, precum şi un senator UDMR, votul dat împotriva adoptării acestei modificări de lege.
Viorel Sălan, senator PSD: ”Am votat împotriva proiectului privind alegerea primarilor din două tururi. Noi, cei de la PSD, vrem alegeri într-un singur tur de scrutin. De ce? Votul în două tururi încurajează alianţele. Votul într-un singur tur reprezintă o ierarhie corectă a candidaţilor”.
Senatorul PSD Cristian Resmeriţă a afirmat că „nu e corect să se schimbe regulile în timpul jocului. La anul avem alegeri locale, nu e corect ca acum să votăm alegerea primarilor în două tururi”.
Nici senatorii UDMR nu au susţinut, ieri, modificarea legii care prevedea alegerea primarilor în două tururi de scrutin, pe motiv că modificarea legii electorale este neconstituţională, cu mai puţin de un an până la alegerile locale, „Există o decizie a Curţii Constituţionale, din 2012, care spune că nu se poate modifica legea electorală cu mai puţin de un an înainte de alegeri”, a declarat Cseke Attila, liderul grupului UDMR din Senat. ”După iunie 2020 putem dezbate acest subiect. Dar, până atunci, acest subiect este închis, până atunci, legea electorală nu trebuie modificată nici prin Ordonanţe de Urgenţă, nici prin proiecte legislative”, a conchis senatorul UDMR.
MESAGERUL HUNEDOREAN a vrut să afle şi poziţia senatorului PNL Carmen Hărău despre acest subiect. Din păcate, aceasta nu a răspuns apelurilor noastre insistente la telefon.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră l-a pus pe un amic să-i…
Ciprian Achim, primarul comunei Lelese Pentru că, deși modernizează satele din fonduri europene, luptă pentru…
S.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…
Magdalena Șerban Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan atrage atenția asupra a două aspecte esențiale, chiar…
Magdalena Șerban Deși multe par doar promisiuni de campanie, nu toți edilii sunt la fel.…
Magdalena Șerban În timp ce prin orașe, mall-urile au luat locul șezătorilor, iar de Crăciun,…