De ce nu se deschid porţile Parcului Dendrologic Simeria?

Sorina Popa

De mai multe zile, toată lumea se întreabă de ce nu a fost deschis până acum Parcul Dendrologic din Simeria, această bijuterie verde pe care o avem în judeţ? Oamenii întreabă, discută pe reţelele de socializare sau prin Simeria, ce se întâmplă, acum că restricţia de a nu funcţiona parcurile a fost anulată. De ce Parcul Dendrologic nu şi-a deschis porţile?

Achiziţie de la centru
Ca urmare, am vrut să aflăm care este motivul pentru care porţile parcului nu au fost deschise publicului. Iar ceea ce am aflat ne-a şocat! Întâi l-am întrebat pe Daniel Pitar, cel care se află la conducerea Secţiei de la Simeria a Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură (INCDS) „Marin Drăcea”. Întrebat de ce nu a deschis parcul, acesta a spus că materialele de protecţie necesare pentru salariaţii de aici nu au fost achiziţionate de cei de la centru. Atât.

Măşti şi dezinfectant din sponsorizări
Primarul oraşului Simeria, Emil Rîşteiu, ne-a declarat că a oferit salariaţilor Parcului Dendrologic materialele de protecţie necesare, dar şi dezinfectant, dar Daniel Pitar a refuzat ajutorul. „Oamenii ne întreabă şi pe noi, la primărie, de ce nu deschidem Parcul? Unii cred că este în administrarea primăriei, dar nu este aşa. Ne-am oferit să ajutăm Institutul, să punem la dispoziţie măşti, dezinfectant pentru angajaţii Parcului, din sponsorizări, dar am fost refuzaţi. Inclusiv un termoscaner le putem pune la dispoziţie”, a declarat Emil Rîşteiu, primarul oraşului Simeria.
În aceste condiţii, am mers mai departe, am încercat să luăm legătura cu şeful INCDS, Ştefan Neagu. Şi, am reuşit. Mare ne-a fost mirarea când am aflat de la şeful INCDS că habar nu avea de oferta edilului şef, de a veni în sprijinul angajaţilor, de a le da materialele de protecţie de care au nevoie pentru ca Parcul Dendrologic să poată fi deschis pentru public. „Nu ştiam de oferta primarului din Simeria. Am înţeles de la Daniel Pitar că în Hunedoara sunt mari probleme cu virusul şi de aceea nu au deschis Parcul. Voi lua legătura cu primarul Rîşteiu”, a afirmat Ştefan Neagu, şeful INCDS.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

15 ore ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

15 ore ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

15 ore ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

15 ore ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

15 ore ago