Categories: Sport

De 36 de ori campioni la „Memorialul Aurel Vlaicu”

Ciprian Marinuţ

Aeromodeliştii de la Palatul Copiilor Deva, filiala Brad, au fost la înălţime şi la a 36-a ediţie a Concursului Naţional „Memorialul Aurel Vlaicu”, desfăşurat la Deva, la finalul săptămânii. „Icarii” pregătiţi de Adrian Macsim au cucerit din nou trofeul pus în joc, după ce obţinuseră toate cele 35 de cupe de la ediţiile precedente, şi au un palmares perfect la această competiţie.
Lideri la trei din cele patru probe
Talentaţi, creativi şi multi-medaliaţi pe plan naţional şi internaţional, aeromodeliştii de la Brad au respectat tradiţia precedentelor 35 de ediţii ale „Memorialului Aurel Vlaicu”, singurul concurs naţional de aeromodele ce se desfăşoară în judeţul Hunedoara. Elevii „profesorului de zbor” Adrian Macsim au fost lideri în trei din cele patru probe de aeromodele ale concursului şi au câştigat şase dintre cele 12 medalii puse în joc. Andrei Aprodu şi Nicolae Onea au ocupat primele două locuri în proba de planoare F1H, iar istoria s-a repetat şi în competiţia de planoare radiocomandate cu motor termic, cu diferenţa că Onea a fost lider şi Aprodu pe locul doi. Andrei Aprodu s-a impus, apoi, şi în proba regină, cea a planoarelor profesionale F1A, şi s-a clasat pe locul trei în concursul de planoare radiocomandate cu motor electric. Prin cumularea rezultatelor din cele patru probe de aeromodele, echipa de la Palatul Copiilor Deva, filiala Brad, a fost lideră în clasamentul general şi a câştigat pentru a 36-a oară din tot atâtea ediţii, trofeul pus în joc. „Este o performanţă excelentă. Trăieşti un sentiment special atunci când ai un palmares perfect, cu 36 de victorii în 36 de ediţii anuale consecutive”, a afirmat Adrian Macsim. Pe locurile următoare s-au situat Palatul Copiilor Piteşti şi Clubul Copiilor Hunedoara. Competiţia de racheto-modele, care a cuprins probele de rachete S3A, rachete S6A şi machete rachete, a fost câştigată de rachetomodeliştii de la Şcoala Gimnazială Ghergheş (judeţul Dâmboviţa), iar locurile doi şi trei au fost ocupate de echipele PC Buzău 1 şi PC Buzău 2.
În top şi la „Cupa României”
Aeromodeliştii de la Aurul Brad au zburat excelent şi la etapa de „Cupa României” care s-a desfăşurat în ultima zi a Memorialului „Aurel Vlaicu” şi a fost rezervată seniorilor şi juniorilor profesionişti. Andrei Aprodu a triumfat în proba individuală de la categoria juniori, iar Nicolae Onea a ocupat locul trei, astfel că echipa de juniori de la Aurul Brad a fost lideră a clasamentului, înaintea celor de la PC Ploieşti şi CC Cristur Secuiesc. „Pe locul doi la individual, între cei de la Aurul, a urcat Tamara Kiss de la CC Cristur Secuiesc, astfel că podiumul a fost format din componenţii echipei naţionale a României, care va participa la Campionatul European în perioada 27 iulie-5 august”, a spus Adrian Macsim, antrenorul naţionalei de juniori a României. La seniori, Aurul Brad a ocupat locul doi la echipe, iar Ioan Mascovski s-a situat pe trei în ierarhia individuală.
Competiţiile s-au derulat la Aerodromul Teritorial Deva, de la Săuleşti, şi au aliniat la start peste 110 aeromodelişti de la 21 de cluburi din ţară. Concursul Memorial „Aurel Vlaicu” a fost organizat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara, DJTS Hunedoara, Palatul Copiilor Deva, Primăria Brad, CS Armata Aurul Brad şi Asociaţia Tinerilor pentru Tehnică şi Educaţie Brad.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

17 ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

17 ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

17 ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

17 ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

17 ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

17 ore ago