Profesor la liceul din Hațeg, bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru că a condus un autoturism în timp ce avea permisul de conducere suspendat pentru o altă abatere.
Procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a profesorului, iar instanța de cameră preliminară a dispus începerea judecății sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (conducere a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată).
(M. Gânju)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…