O tânără, în vârstă de 32 de ani, a trecut prin clipe de groază din cauza neatenţiei. Aceasta a provocat un accident pe Calea Zarandului din Deva, chiar la intrarea în benzinăria OMV.
Marţi după amiază, şoferiţa unui autoturism marca Ford Focus, circula pe banda a doua, pe Calea Zarandului, când brusc s-a hotărât să intre în benzinăria OMV. Din cauza faptului că atunci când a virat dreapta, femeia nu s-a asigurat, a intrat în faţa unei autoutilitare care circula din acelaşi sens pe banda întâi, pe care a lovit-o. În urma impactului, autoturismul Ford, condus de femeie, a fost proiectat într-un stâlp de electricitate, din beton, aflat pe marginea drumului.
Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă şoferiţa neatentă va trebui să scoată cam mulţi bani din buzunar ca să achite pagubele. Pentru reparaţia maşinii ei, „şifonată” destul de serios, înlocuirea stâlpului de electricitate pe care l-a rupt de la bază, şi mai este şi amenda dată de poliţiştii rutieri.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
View Comments
Focusul ăla e Fiesta toată ziua. Dar nu contează informaţiile astea, sunt irelevante, important e să găsim un titlu hazliu, nu?
Denisa, tu erai la volan?