Daniel Andronache: Nici un drum judeţean n-a fost blocat în aceste zile!

Mircea Crivăţ

Un lucru bun constatat în aceste zile geroase şi cu ninsori consistente şi în judeţul nostru este că nici un drum judeţean nu a fost blocat, pe toate circulându-se fluent, dar în condiţii de iarnă.

Acest lucru ni l-a confirmat şi Daniel Andronache (foto), vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, cel care a coordonat direct activitatea de deszăpezire şi menţinere a celor peste 4.000 de kilometri de drumuri judeţene în stare de funcţionare, fără să fie blocate.
„Într-adevăr, s-a circulat în condiţii de iarnă, dar nu am avut în aceste zile nici un drum judeţean blocat, pe care să nu se poată circula. În toată această perioadă, inclusiv astăzi (ieri, duminică -n.r.) m-am aflat permanent în legătură cu administratorii celor patru firme care răspund de curăţarea şi menţinerea arterelor judeţene în condiţii de circulaţie, chiar am verificat la faţa locului unele din aceste şosele, din zonele unde a nins mai mult. De asemenea, am luat personal legătura cu primarii din judeţ, rugându-i să mă contacteze direct pe mine, pentru orice problemă se iveşte. Ca o concluzie, pot spune că până la această oră (duminică seara, la ora 19), chiar dacă în unele sectoare au mai fost probleme, se circulă fluent pe toate drumurile judeţene”, a precizat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN, Daniel Andronache, vicepreşedinte  al Consiliului Judeţean.
Tot de la vicepreşedintele Andronache am aflat că mâine, marţi, la Consiliul Judeţean se va face o analiză pe această temă, cu fiecare din cele patru firme contractoare în parte, urmând ca în urma acesteia să se ia, acolo unde şi dacă este cazul, măsurile de rigoare vizând îmbunătăţirea activităţii.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

4 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

4 zile ago