Dana Raluca şi Walk of the World

Arnhem, un orăşel din sudul Olandei. Pentru majoritatea, necunoscut, pentru cei pasionaţi de istorie, oraşul al cărui pod prea îndepărtat nu a putut fi cucerit în septembrie 1944 de către aliaţii anglo-americani.
Dar nu despre război va fi vorba, ci despre două întâmplări simple, coincidenţe de vacanţă sau aspecte inedite, peste care dai şi te impresionează. Ne plimbăm prin Arnhem şi decidem că e prea mult, căutăm o bancă liberă, pe una din aleile pietonale din centrul oraşului. Găsim una, e la soare, dar cum nu e foarte cald, ne aşezăm totuşi. Pe bancă, o revistă uitată. O iau, e în olandeză, nu înţeleg nimic, aşa că o răsfoiesc, uitându-mă la fotografii. E o revistă lunară, cuprinde, printre altele, un interviu cu primarul oraşului. Privesc fotografia primarului, e inedit plasat, în clar-obscur, dau paginile mai departe şi văd, pe penultima pagină, un nume. Raluca. E şi fotografia unei tinere femei, cu puţine detalii care să spună ceva despre ea – e tot o fotografie alb-negru. Numele mă face însă să bănuiesc că este vorba despre o româncă. Încep să caut printre cuvintele olandeze ale articolului şi într-adevăr, aflu că o cheamă Dana Raluca. Mai caut şi dau peste un nume de oraş – Oradea. E deci, româncă tânăra. Mai găsesc un nume – Cătălin. Apoi Roma. Nu capitala Italiei, ci populaţia Romei. Nu pare un articol dezaprobator, ci mai degrabă înţelegător, scris cu compasiune. Mi se pare interesant că într-o revistă uitată pe o bancă găsesc referiri la ai noştri, oricare ar fi ei – s-au internaţionalizat. Sau poate globalizat.
Peste doar 10 km, un alt fel de globalizare. Circulaţia este întreruptă, mergem în ritm de melc şi chiar şi mai încet. Cozile sunt infernale. În curând, aflăm de ce – şoselele sunt blocate de mii de oameni care le traversează. Ne uităm la ei – de toate vârstele, de toate culorile, de toate mărimile. Unii îmbrăcaţi în ţinută militară. Alţii cu steagurile ţărilor din care provin.
Ţinta lor – oraşul Nijmegen, tot în Olanda, la doar 10 km de Arnhem. În centrul oraşului, aceleaşi mulţimi care traversează, nu ştim unde, dar oricum, ne dăm seama că nu sunt mii, ci zeci de mii. Pe toată lungimea bulevardului central, sunt montate tribune. Un banner mare, pe un zid, anunţă că se desfăşoară Walk of the World. Plimbarea lumii, sau cam aşa ceva. Unde or fi cazaţi toţi oamenii ăştia? E desigur ceva organizat, un fel de acţiune care să-i apropie, să ne apropie, un eveniment de mare anvergură, găzduit de Nijmegen.
Nu sunt atât de curios încât să caut pe Google despre ce este vorba. O iau doar ca pe altă întâmplare de vacanţă, din paleta atât de largă a preocupărilor omeneşti.