Stoian susţine că este necesar să fie reechilibrate contractele de salubritate, luând în calcul numărul real al locuitorilor. ”Am convocat o şedinţă cu toţi primarii, să vedem care sunt nemulţumirile lor şi cum putem rezolva situaţiile”, a declarat Dan Stoian, directorul ADI Deşeuri Hunedoara.
Reamintim că la începutul acestei luni, Eduard Felciuc a demisionat din funcţia de director al ADI Deşeuri, susţinând că are motive personale pentru acest gest. Dan Stoian a susţinut un interviu în faţa Consiliului de Administraţie de la ADI Deşeuri Hunedoara, iar de ieri şi-a început activitatea la noul loc de muncă. El a fost administrator public al judeţului, şi în ultima perioadă a deţinut postul de director comercial al societăţii Apa Prod. (S.Popa)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…
View Comments
Un gunoi printre gunoaie, jurizda cititoare Rosu nu o iei cu tine