Dacă nema putirinţă, ce mai chichirez gâlceava?

Avalanşa de asumări mă face să mă întreb la ce bun organizarea alegerilor prin colegii uninominale? Sau preşedintele Băsescu doreşte să demonstreze că Parlamentul poate fi eludat ori de câte ori „interesele ţării” o cer…?
A fost mai întâi Legea Educaţiei, a cărei urgenţă a fost evidentă, nu-i aşa?! După 20 de ani de aşteptări, tergiversări, legi mai mult sau mai puţin complete şi în orice caz perfectibile, trebuia musai o lege care să rezolve definitiv problema în câteva luni! Să fim serioşi!
Codul muncii se va adopta, probabil, tot prin asumarea răspunderii guvernamentale. Este evidentă scurt-circuitarea Parlamentului, ceea ce mi se pare extrem de grav. Dacă votanţii PDL, UDMR şi minoritarii sunt perfect reprezentaţi de parlamentarii lor, care ascultă ce le spun partidele, atunci, cei ai PNL şi PSD au devenit, în adoptarea unor legi esenţiale, perfect nereprezentaţi. Repet, legi esenţiale, nu prostioare legate de asociaţii de prins fluturi sau alte trăznăi inutile care le trec prin cap aleşilor noştri în pană de activitate şi inspiraţie.
Alegeri uninominale sau nu, majoritatea cetăţenilor ţării sunt nevoiţi să suporte nu regulile unei democraţii funcţionale, bazate pe negocieri şi jocul putere-opoziţie, ci dictatura majorităţii. Vi se pare normal? Dacă da, atunci, iată ce spunea în data de 7 martie 2006, nimeni altul decât preşedintele Traian Băsescu, atunci cu premier de altă culoare: „Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele parlamentare la Cotroceni pentru a debloca discuţiile politice pe chestiunea serviciilor secrete, modificării Constituţiei, Statutului minorităţilor şi ordonanţei privitoare la lupta anticorupţie, respinsă de Camera Deputaţilor săptămâna trecută. Punctele de vedere ale partidelor, la ieşirea de la întrevedere, au fost identice cu cele cu care s-au deplasat la Preşedinţie. Şeful statului a precizat că e timpul să înceteze dictatura majorităţii. Sursa – ziarul Gardianul, pe site-ul http://www.presa-zilei.ro/stire/1442/dictatura-majoritatii.html. În acest aspect constă defectul major al democraţiei româneşti – fiecare o contestă, atât timp cât nu este la putere. Ajuns la vârf, nimeni nu schimbă nimic, abuzul fiind doar de semn contrar. Dictatura majorităţii nu-i mirosea bine preşedintelui Băsescu atunci, acum însă funcţionează impecabil!
Despre ce vorbim atunci? Pricepuţi la politica de cafenea, suntem descoperiţi în faţa regulilor de bază ale democraţiei, de care nu ne pasă decât declarativ. Iar dacă ne pasă cumva, oricum nu avem ce face, pentru că instituţiile sunt reduse la un rol decorativ.
Dictatura majorităţii, chiar legală, este profund imorală, mai ales dacă majoritatea este extrem de fragilă sau chiar inexistentă. Când susţinătorii ei de azi, votanţii PDL, vor deveni victime ale jocului pe care acum îl aprobă, mai discutăm…