Dacă alegerea sa ca primar al Hunedoarei, în 2016, a fost considerată o surpriză, acum, Dan Bobouţanu şi-a surclasat adversarii, dovedindu-şi clasa de om politic şi prim gospodar al oraşului

Sorina Popa

Social-democratul Dan Bobouţanu (foto), politicianul care a produs surpriza în urmă cu patru ani, când a reuşit să câştige Primăria Hunedoara, nu se dezminte. La alegerile locale din 27 sep­tem­brie, Dan Bobouţanu a obţinut un scor cu peste 11.000 de voturi faţă de contracandidatul clasat pe locul al doilea în bă­tălia politică de la Hunedoara.
„Am reuşit să strângem 14.000 de voturi, o diferenţă de 11.000 de voturi între mine şi următorul clasat, fostul primar. S-a demonstrat încă o dată că, la vot, doar cetăţenii au dreptate şi nu metodele de campanie ale unora dintre candidaţi. Votul a fost diferit acum. Am demonstrat că Hunedoara poate să nu mai piardă niciodată în competiţia cu celelalte municipii. În primul mandat de primar am realizat proiecte în valoare de peste 30 de milioane de euro. Dacă trebuia să le facem din bugetul local, am fi avut nevoie de 15 ani. În scurt timp vom începe cele şapte pietonale din oraş şi achiziţionarea a 20 de autobuze hibride pentru transportul în comun.Pentru acest mandat, avem semnate investiţii în valoare de peste 70 de milioane de euro, numai
cu fonduri europene”, a declarat Dan Bobouţanu, primarul reales al municipiului Hunedoara.
Dan Bobouţanu şi-a zdrobit pur şi simplu contracandidaţii în campania electorală ce tocmai s-a încheiat, reuşind să câştige detaşat un nou mandat în fruntea Primăriei municipiului Hunedoara. Hunedoara se află printre primele 10 municipii din ţară cu peste 50.000 de locuitori, unde primarul a luat un scor de aproape 70 la sută, mai precis 67 la sută.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Felicitari pentrul noul mandat dar pute-ti sa imi spune-ti cati investitori noi ati adus si cate locuri de munca s-au infiintat in mandatul d-voastra.

  • Scopul meu si a lui Laurentiu Nistor nu este sa aducem investitori, este sa tinem orasul si judetul Hunedoara in mana pesedistilor, ca sa fie in continuare cel mai sarac judet din Ardeal.

Recent Posts

TEMPERATURI DEOSEBIT DE SCĂZUTE ȘI GER

În următoarele zile, temperaturile deosebit de scăzute și gerul vor fi caracteristicile principale ale vremii…

2 zile ago

Prejudiciu recuperat integral și doi bărbați reținuți pentru 24 de ore, într-un dosar de furt dintr-o unitate de tip amanet, din Lupeni

Intervenția rapidă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din Lupeni au dus la identificarea celor…

2 zile ago

Intervenții membri CJSU Hunedoara – 13 ianuarie ora 20.00

     În cursul zilei de astăzi, 13.01.2026, județul Hunedoara s-a aflat, din nou, sub…

2 zile ago

Contract de concesiune semnat la Petrila, încă un pas spre viitorul verde al Văii Jiului

Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat astăzi,…

2 zile ago

Acțiune preventivă a polițiștilor rutieri pe DN7, pentru reducerea riscului rutier

Astăzi, vineri, 16 ianuarie 2026, polițiștii rutieri hunedoreni desfășoară o amplă acțiune cu caracter preventiv…

2 zile ago