Categories: Actualitate

Cuţitarul din Parâng, condamnat cu suspendare

Maximilian Gânju

Individul care a înjunghiat un tânăr din Petrila, în urmă cu exact un an de zile, în Staţiunea Parâng, a fost condamnat cu suspendare. Totul a pornit de la o criză de gelozie. Procurorii au încercat în zadar să obţină o condamnare cu executare.

Autorul atacului cu armă albă este din Sibiu şi a fost acuzat de tentativă de omor. Emilian Ioan Cherciu se afla cu un grup de prieteni la o cabană din Parâng, iar petrileanul a mers la aceeaşi cabană pentru a-şi recupera prietena. Fata s-a opus şi imediat s-a iscat scandalul, iar Cherciu a scos un cuţit şi l-a înjunghiat în abdomen pe petrilean. Tânărul a încercat să se salveze. A urcat la volanul maşinii şi a mers la spital, unde a fost operat de urgenţă, rana pe care o suferise putând să-i pună viaţa în pericol.
La judecata pe fond, Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe agresor la trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere tot de trei ani. Procurorii au făcut apel şi au încercat să convingă instanţa că pedeapsa este prea mică în raport cu fapta comisă. Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara, soluţia fiind definitivă. Emilian Ioan Cherciu a mai avut probleme cu legea şi fusese eliberat nu cu mult timp înainte de incident.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DOSARE PENALE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE ÎNTOCMITE DE POLIȚIȘTI

Un bărbat de 53 de ani, din comuna Romos, a fost plasat sub protecția unui…

o oră ago

293 intervenții și misiuni ale salvatorilor hunedoreni în perioada 2-5 martie

Ultimele patru zile au fost solicitante pentru echipajele de salvatori din cadrul ISU Hunedoara, care…

2 ore ago