Categories: Sport

Cursuri de şah pentru începători la Deva

Nicolae Gavrea

Clubul de Şah Deva anunţă reluarea cursurilor pentru copii, precum şi a înscrierilor pentru cei doritori să practice acest sport, ne-a informat Cosmin Tătăruş, preşedintele clubului.

La Deva, cursurile au loc în sala de antrenament din Clădirea Cepromin, etaj 2, camera 215, miercuri şi joi între orele 18 şi 19 şi sâmbătă între 10 şi 13.00.
Cursuri de şah la Simeria se organizează în colaborare cu Centrul Cultural şi de Creaţie al oraşului şi vor avea loc la sediul centrului, fiind programate sâmbăta între orele 16 şi 17.
În municipiul Hunedoara, cursurile se organizează în colaborare cu SilverHouse, în incinta locului de joacă SilverHouse (str. George Enescu, nr. 18 A), în fiecare zi de marţi, între orele 18 şi 20.
„Îi rugăm pe părinţi să nu ezite să îi aducă pe copii la şah, deoarece acesta este mai mult decât un simplu sport. Printre altele, şahul ajută la creşterea coeficientului de inteligenţă, stimulează memoria şi gândirea logică, iar cei care îl practică au rezultate mai bune la şcoală”, a spus Cosmin Tătăruş, candidat de maestru, antrenor şi preşedintele Clubului de Şah Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Afacere din speculă într-o regiune din județ, unde se fac bani fru­moși de pe urma…

6 ore ago

Bulina albă

Prof. Lucia Muntean, autorul mai multor cărți destinate educației copiilor Pentru că de Ziua Internațională…

6 ore ago

Bulina neagră

Andrei C., din Petroșani Pentru că este acuzat că a lovit un câine al străzii,…

6 ore ago

Tranzacții suspecte din contul unui medic veterinar din Hunedoara

Contul unui medic veterinar hune­do­rean a fost spart de hackeri pentru a fi folosit în…

6 ore ago

Bărbat acuzat că ar fi înşelat mai mulţi bătrâni cu lucrări funerare. Prejudiciul – 80.000 lei

Un bărbat de 46 de ani din municipiul Vulcan este acuzat că ar fi înşelat…

6 ore ago

Fișele medicale pentru permisul de conducere și cele pentru portarmă se pot face la spitalul din Brad, la un tarif foarte competitiv. Serviciu autorizat prin legislația în vigoare

Magdalena Șerban Spitalul Municipal Brad a mai re­zol­vat o doleanță a comunității, și anume posibilitatea…

6 ore ago