Categories: Comunitate

Cursanţii Camerei Agricole Judeţene, în practică la fermele din judeţ

Magdalena Şerban

Cursul de lucrător în creşterea animalelor, desfăşurat de Camera Agricolă Judeţeană Hunedoara, a parcurs recent etapa de organizare a vizitelor de lucru la fermele şcoală cu care instituţia are încheiate parteneriate.
Au participat două noi serii de cursanţi aflaţi pe ultima sută de metri până la absolvire (în total 52 de persoane), care au vizitat cu acest prilej ferma de vaci Adi Lact Prod Com, din satul Tuşlea, comuna General Berthelot şi ferma de oi aparţinând de Chitic Ioan PFA, din satul Cinciş-Cerna, comuna Teliucu Inferior.
„După cum se ştie, instituţia noastră organizează cursuri de apicultură, creşterea animalelor, culturi vegetale şi pomicultură. Durata unui curs este de 360 de ore, dintre care 120 de ore reprezintă partea de teorie, iar 240 de ore sunt destinate practicii. Tariful pentru un curs este de 600 de lei, la înscriere plătindu-se un avans de 300 de lei, urmând ca restul să se plătească la final. De asemenea, după terminarea cursului, se va susţine un examen în vederea obţinerii atestatului în domeniul parcurs. O grupă nu poate avea mai puţin de 14 cursanţi şi mai mult de 28. Aşa cum este prevăzut în metoda de învăţare, cursanţii au luat contact cu partea practică, în cadrul fermelor vizitate având posibilitatea să cunoască „la cald“ aspecte ce ţin de activitatea din ramura respectivă şi tot ce implică ea. Pe lângă cele două deplasări, joi s-a vizitat o fermă privată din oraşul Geoagiu, 18 cursanţi care termină cursul de pomicultură putând să afle mai multe din tainele acestei nişe agricole. Fiind finalizate  partea teoretică şi cea practică, cursanţii urmează să fie examinaţi pentru a primi atestatul profesional”, ne-a declarat Călin Marian, şeful Camerei Agricole Judeţene Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

S-A STINS LUMINA LUMII!

Primăria Hunedoara a comemorat astăzi 570 de ani de când, victorios în bătălia cu turcii…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o circă din re­giu­ne, după ce mai mulți tablagii ar fi recurs la vi­olență excesivă…

23 de ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, parlamentar de Hunedoara (PSD) și vicepreședinta Camerei Deputaților Pentru că, prezentă la ceremoniile…

23 de ore ago

Bulina neagră

Andreea C., din Lupeni Pentru că este învinuită că și-a asmuțit câinele să atace un…

24 de ore ago

Bărbat reținut de polițiștii din Vulcan pentru ultraj contra bunelor moravuri

Polițiștii din cadrul Poliției Munici­piu­lui Vulcan au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat bănuit…

24 de ore ago