Pe lângă serviciile cu care ne-am obişnuit utilizatorii (împrumut de cărţi pentru copii şi adulţi în limba română şi în limbi străine; împrumut de CD-uri cu muzică şi DVD-uri cu desene animate, filme artistice şi documentare; accesul la presa locală şi naţională; consultarea legislaţiei la zi; bibliografii la cerere şi acces la Internet), în perioada care urmează vom organiza gratuit următorul curs destinat utilizatorilor:
Cursul „Contabil – COR 331302” (curs de iniţiere în contabilitate pentru studii medii) – 14 locuri – care se va desfăşura zilnic (luni-vineri), în perioada 2 martie – 27 martie 2020, între orele 8.00 şi 16.00. Înscrierile se fac la Secretariatul instituţiei, de luni până joi, între orele 8.30 şi 16.00, vineri între orele 8.30 şi 13.30, în perioada 20.01.2020 – 21.02.2020.
Actele necesare pentru înscriere sunt: carte de identitate, diplomă de absolvire a liceului sau diplomă de bacalaureat, certificat de naştere, certificat de căsătorie (copii).
Cursul este autorizat de către Comisia de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională, iar absolvenţii vor primi diplomă de absolvire.
Cursul este organizat de Centrul de Formare Profesională al Bibliotecii Judeţene „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva, durează patru săptămâni şi se adresează absolvenţilor de liceu de orice vârstă, interesaţi să cunoască noţiuni elementare de contabilitate, care îi pot ajuta să profeseze în contabilitate primară, contabilitate de gestiune şi financiară. De asemenea, acest curs poate deschide calea spre înscrierea în CECAR (Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România), pentru a deveni contabil autorizat (independent) sau pentru a înfiinţa şi gestiona eficient propria afacere, în orice domeniu de activitate.
Sebastian Ioan Bara, manager
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…