Categories: Comunitate

Curăţenie de toamnă pe văile comunei Buceş

Înainte ca anotimpul rece să cucerească ţinuturile Buceşului, un grup de voluntari a demarat acţiuni de ecologizare a văilor din comună.
Două sâmbete consecutive, oamenii au luat la pas văile satelor, mergând zeci de kilometri şi adunând remorci întregi de deşeuri. Au în plan să continue ecologizarea şi în zilele care vin, grupului de voluntari alăturându-li-se şi noi membri.
„Iniţiativa a aparţinut Primăriei şi Consiliului local Buceş, împreună cu reprezentanţi ai unei firme din Cluj, care au avut lucrări la noi în comună. Ulterior s-au alăturat Şcoala Generală «I. Buteanu», firma SOF Production Stănija, precum şi Asociaţia «Casa Căutătorilor de Aur» din Stănija. Curăţenia a început de sâmbătă, 18 noiembrie, pe Valea Stănijei, iar sâmbăta aceasta, în 25 noiembrie, a avut loc pe văile satului După Piatră. În zilele următoare vom continua pe zonele din Buceş, Vulcan şi Mihăileni”, a afirmat Georgeta Dulgheru, preşedinta Asociaţiei „Casa Căutătorului de Aur” Stănija. Acţiunea s-a dorit a fi şi una educativă, deoarece voluntarii au discutat cu locuitorii comunei, cărora le-au explicat că este important să nu mai arunce deşeuri la întâmplare, alterând în acest fel frumuseţea peisajului natural. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

13 ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

13 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

13 ore ago

Hoț prins la Gurasada

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…

13 ore ago

Turistă din Germania, salvată de salvamontiștii hunedoreni

Acțiune de salvare a salva­mon­tiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…

13 ore ago