Categories: Sport

“Cupa Paștelui”, cucerită de echipa din Șoimuș

 

      “Cupa Paștelui” la fotbal, competiție organizată pentru prima dată în acest an, în Șoimuș, la carte au participat formațiile  reprezentând toate cele nouă sate componente ale comunei, s-a încheiat, învingătoare fiind echipa din satul de centru. În finala competiției s-au întrecut formațiile din satele Șoimuș si Sulighete. Fotbaliștii din Șoimuș și-au surclasat adversarii, câștigând meciul cu scorul de 6 -1, astfel că și-au adjudecat trofeul pus în joc, Cupa Paștelui, precum și premiul de 300 de lei pus la bătaie de organizatori. Pe locul al treilea s-a clasat echipa satului Păuliș. De fapt, recompensa financiară a fost simbolică, locul întâi fiind recompensat cu 300 de lei, locul doi cu 250 de lei, iar cei de pe locul trei cu 100 de lei, fiecare echipă participantă primind și câte o minge de fotbal. Primarul comunei, Mihai Irimie, susține ca a organizat Cupa Paștelui la fotbal pentru ca tinerii din toate satele comunei să fie atrași către sport și aceștia să  socializeze mai bine. (S. Popa)

 

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare supărare mare în rândul unui cunoscut per­so­naj de pe plaiurile noas­tre mioritice, care a…

16 ore ago

Bulina albă

Dr. Daniel Angelescu, medic oftalmolog Pentru că și-a propus să sta­bilească un record mon­dial. El…

16 ore ago

Bulina neagră

E.S., din municipiul Hunedoara Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

16 ore ago

Revoltă în subteran la Mina Vulcan: Zeci de mineri refuză să iasă la suprafață din cauza salariilor

Au fost tensiuni majore în Valea Jiului. Mai mulți mineri din schimbul de noapte de…

16 ore ago

Un poluator din Hunedoara a scăpat de închisoare după ce și-a recunoscut fapta și a curățat zona

O societate comercială din județul Hunedoara, cercetată penal pentru ges­tionarea ilegală a deșeurilor peri­cu­loa­se, a…

16 ore ago